Politică

PNL Mureș: „Calitatea vieții mureșenilor se va degrada cu fiecare zi în care PSD și ALDE rămân la guvernare”

„Bugetul din acest an pentru autoritățile locale este cea mai mică alocare din PIB pentru comunitățile locale de când PSD se află la guvernare. Reprezentanții PSD i-au mințit cu nesimțire pe primari, anunțând o creștere falsă a bugetelor locale, exclusiv pe hârtie. În același timp, au tăiat sumele din TVA  și au transferat la autoritățile locale cheltuielile cu asistența socială”. Aceasta este esența poziției exprimate de PNL Mureș.

Senatorul Cristian Chirteș, președintele PNL Mureș, spune că “Prin astfel de scamatorii și manevre bugetare ticăloase, guvernul PSD – ALDE pedepsește administrațiile locale performante care nu au bani pentru investiții și mai ales acele administrații care au știut să atragă fonduri europene în comunitățile lor, adică administrațiile liberale din țară și din județul Mureș, care nu vor mai avea bani pentru co-finanțarea proiectelor europene.”

În județul Mureș, este și cazul comunei Gurghiu, al căriei primar, Laurențiu Boar, declară că “Avem trei proiecte pe fonduri europene, aflate în licitație și pentru care au crescut prețurile estimate inițial. Prevederile Ordonanței 114 ne determină să alocăm sume suplimentare din bugetul local , sume care practic nu există și ne aflăm în imposibilitatea de a asigura aceste finanțări. În plus, comuna Gurghiu nu a primit niciun ban în Programul Național de Dezvoltare Locală 2. Practic, suntem într-o situație critică, în care locuitorii comunei Gurghiu sunt condamnați la izolare

Mircea Mariș, primarul comunei Suseni, spune că “bugetul este dezastros, în primul rând din cauza obligației de a asigura cheltuielile cu asistența socială. Avem probleme cu sumele necesare pentru iluminatul public, dar și problema cheltuielilor de funcționare este una reală. Practic, în Suseni, în acest an avem posibilitatea de a finanța trei obiective de investiții minore: o renovare, construcția unei magazii și a unui garaj, precum și igienizare școlii. Probleme apar și cu cheltuielile neeligibile la proiectele cu finanțare europeană, pe care nu vom reuși să le acoperim.”

PNL transmite că „mureșenii vor avea de suferit, pentru că nu vor mai beneficia de investiții, iar calitatea vieții în comunitățile lor se va degrada cu fiecare zi în care PSD și ALDE rămâne la guvernare.”

The post PNL Mureș: „Calitatea vieții mureșenilor se va degrada cu fiecare zi în care PSD și ALDE rămân la guvernare” appeared first on Realitatea de Mureș.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: PNL Mureș: „Calitatea vieții mureșenilor se va degrada cu fiecare zi în care PSD și ALDE rămân la guvernare”

Credit autor: Diana Pâncă.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button