Politică

Reacție după vizita lui Dăncilă: PNL Mureș cere demiterea șefului Jandarmilor din Mureș

Partidul Național Liberal Mureș îi solicită ministrului Adminstrației și Internelor, Carmen Dan, demiterea de urgență a lui Adrian Tiberiu Filipaș, inspector-șef al Inspectoratul de Jandarmi Judetean Mureș.

În cursul zilei de joi, 16 mai 2019, acesta a amenințat public un minor, invocând, fără nicio dovadă, că acesta era “organizator pe spațiul public virtual” al unei manifestări considerate de inspectorul-șef al Inspectoratul de Jandarmi Judetean Mureș drept nelegală.

Este vorba de protestul din fața Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, care a avut loc la sosirea premierului Viorica Dăncilă. Printre protestatari s-a aflat și un tânăr de 17 ani, amenințat cu sancțiuni de șeful jandarmilor mureșeni.

În liveul pentru pagina de Facebook Generația Feisbuc&Diaspora Romanească, tânărul a declarat că Jandarmeria l-a luat în vizor și îl consideră reponsabil de organizarea protestului din fața Spitalului Județean, doar pentru că a avut câteva postări de mobilizare a oamenilor din oraș în rețelele de socializare.

Amenințările la adresa tânărului și atitudinea acestuia au atras zeci de mii de aprecieri și comentarii în spațiul virtual.

Senatorul Cristian Chirteș, președintele PNL Mureș consideră „atitudinea lui Adrian Tiberiu Filipaș drept una nedemnă pentru funcția pe care o deține și apreciem că asemenea personaje aduc un grav deserviciu imaginii Jandarmeriei Române , al cărei principal obiectiv este creşterea siguranţei cetăţeanului, prin întrebuinţarea eficientă a structurilor de ordine publică în zona de competenţă. Inspectorul-șef al Inspectoratul de Jandarmi Judetean Mureș a recurs însă la întrebuințarea INEFICIENTĂ  și PERICULOASĂ a unor amenințări directe, bazate pe simple presupuneri, evident nejustificate, la adresa unui minor, elev eminent la o unitate de învățământ din județul Mureș”, afirmă Chirteș.

PNL Mureș transmite că „excesul de zel al lui Adrian Tiberiu Filipaș, inspector-șef al Inspectoratul de Jandarmi Judetean Mureș nu poate fi justificat de obediența la care s-a simțit obligat prin simpla prezență, în proximitatea dialogului cu minorul din Târgu Mureș, a premierului Guvernului PSD-ALDE, Viorica Vasilica Dăncilă. PNL Mureș condamnă asemenea abuzuri și își oferă, în mod public, la solicitarea acestuia, sprijinul față de elevul minor, în sensul asigurării de asistență juridică în cazul în care el va fi într-adevăr sancționat contravențional.”

 

The post Reacție după vizita lui Dăncilă: PNL Mureș cere demiterea șefului Jandarmilor din Mureș appeared first on Realitatea de Mureș.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Reacție după vizita lui Dăncilă: PNL Mureș cere demiterea șefului Jandarmilor din Mureș

Credit autor: Diana Pâncă.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button