Cu prilejul Zilei Copilului, în data de 31 Mai, a fost organizat de către Societatea Culturală „Miorița” alături de Organizația Municipală AUR Târgu Mureș un eveniment interactiv dedicat elevilor din orașul nostru.
Aproximativ 200 de elevi din ciclul primar și gimnazial au avut parte de o zi minunată, plină de activități precum ateliere de creație, grupe de desen pe asfalt și concursuri artistice. Teatrul de Vară a fost astfel gazda unui eveniment în care copiii au ocupat rolul principal, fiind în mijlocul atenției prin activități care să le stimuleze talentul și îndemânarea.
Finalul evenimentului a fost marcar de acordarea diplomelor către toți elevii participanți, pentru implicarea și dăruirea lor, urmând apoi un minunat spectacol folcloric de dansuri populare și dansuri moderne. Prin astfel de activități trebuie promovată generația tânără, fiind valorificate tinerele talente, dar totodată astfel de clipe festive reprezintă prilejul oportun pentru încurajarea copiilor spre exprimarea artistică.
Urăm un călduros „La mulți ani!” tuturor copiilor și subliniem din nou importanța tinerei generații în formarea unei societăți moderne, ancorată în valori autentice.
Organizația Municipală AUR Târgu Mureș
