Social

ENDAVA INVITĂ COMUNITATEA IT DIN MUREȘ LA CONFERINȚA VIRTUALĂ TECHFLOW EUROPE 2021

Experți IT de top vor discuta despre explorarea ingineriei software într-o eră digitală

Endava lansează un nou format de eveniment sub umbrela Tech Flow Europe, inițiativă care  vizează ca participanți peste 2.000 de ingineri software. Evenimentul se desfășoară online, timp de două zile, 15 și 16 aprilie 2021, și va include unii dintre cei mai renumiți experți IT, care își vor împărtăși opiniile și așteptările cu privire la viitorul vastului domeniu al ingineriei software. Participarea la conferință este GRATUITĂ, dar necesită înregistrare pe platforma dedicată evenimentului.

Conferințele Tech Flow au adus în fața spectatorilor numeroase conversații relevante încă din 2016, fiind livrate în multiple locații din cadrul rețelei Endava. De-a lungul timpului, evenimentul a adunat peste 5.000 de profesioniști din domeniul tehnologiei, care au prezentat principalele tendințe din industrie și idei îndrăznețe pentru viitor.

„Suntem foarte încântați să lansăm această nouă platformă de conversație bazată pe tehnologie în toate locațiile noastre din Europa. Continuăm să promovăm cele mai noi tendințe tehnologice și ne propunem să susținem dezvoltarea competențelor inginerilor software în toată Europa”, a declarat Eoin Woods, Chief Technology Officer Endava.

Ediția europeană din 2021, organizată sub tema Inginerie software pentru o eră digitală, își propune să ofere o aprofundare a discuțiilor pe subiecte care variază de la arhitectura software, automatizare generală, cloud, infrastructură descentralizată, JAVA, inteligență artificială și machine learning, la interacțiunea dintre oameni și tehnologie în contextul accelerării erei digitale.

Conform agendei, în prima zi va avea loc un panel de discuții, respectiv 14 prezentări tehnice, iar a doua zi se concentrează exclusiv pe prezentări, împărțite în două categorii: Shaping the present și At the gates of tomorrow.

Dintre speakerii internaționali prezenți la eveniment îi menționăm pe Adam Bien (Developer (Architect) & Java Rock Star), Paul Stack (Staff Software Engineer @ Pulumi), Mark Heckler (Spring Developer & Advocate la VMware), Ana Maria Mihălceanu (Java Champion, Application Architect @IBM) și Manuel Pais (DevOps Consultant & Team Topologies author).

Evenimentul este gratuit, însă necesită înregistrarea participanților aici:

https://registration.allintheloop.net/register/event/tech-flow-europe-software-engineering-for-a-digital-age-4dr6

Conferințele Tech Flow sunt prezente în comunitatea locala IT încă din 2017, organizate de centrul de dezvoltare Endava din Târgu Mureș, aflat în creștere. Compania a continuat să facă angajări pe întreaga perioadă a pandemiei, mutându-și aproape în totalitate activitatea online. La fel s-a întâmplat și cu evenimentele Tech Flow. Ultima ediție organizată la Târgu Mureș reușea să strângă, în mai 2019, aproximativ 100 de participanți.

Odată cu mutarea evenimentului în mediul online, pasionații și specialiștii domeniului IT din Târgu Mureș vor putea să acceseze gratuit, din fața propriului calculator, conținut de cea mai înaltă calitate despre inovații, bune practici și ultimele noutăți acoperind un spectru larg de tehnologii.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button