Social

Barometrul Securității Energetice: 2 din 3 români doresc finalizarea construirii celor 2 reactoare nucleare de la Cernavodă

Prima ediție a ”Barometrului Securității Energetice” va fi lansată vineri, 20 septembrie, la București. Barometrul de securitate energetică este bazat pe o amplă cercetare sociologică realizată la nivel național de către INSCOP Research. Prin acest instrument s-a dorit măsurarea unor percepții, atitudini și viziuni legate de politica energetică românească în contextul relațiilor internaționale.

Conform rezultatelor preliminare, întrebați dacă schimbările climatice (încălzirea globală) sunt un fenomen real, vizibil deja pe toată planeta, sau unul fals, inventat în scopul promovării comerciale a unor tehnologii, 83,6% dintre români consideră schimbările climatice reale și produc efecte vizibile.

La întrebarea ”Care este motivul principal pentru care considerați importantă economisirea de energie?”, 62% indică reducerea costurilor financiare, 30,8% reducerea poluării și 6,2% confortul personal. 58% dintre respondenți consideră că statul ar trebui să subvenționeze cu sume adecvate doar consumatorii vulnerabili care au venituri mici, iar 35,4% că statul ar trebui să subvenționeze cu sume mici toți consumatorii, indiferent de veniturile pe care le câștigă.

În contextul în care în largul țărmului românesc al Mării Negre au fost descoperite rezerve importante de gaz natural, 75,6% dintre respondenți sunt de acord cu exploatarea acestora, 14,7% nu sunt de acord și 9,6% nu știu sau nu răspund. Sunt de acord cu finalizarea construirii celor două reactoare nucleare de la Cernavodă 65,9% dintre respondenți, 22,6% se opun acestei idei și 11,5% reprezintă non-răspunsuri.

Lansarea Barometrului va prilejui prezentarea unor subiecte complexe precum atitudinea românilor față de schimbările climatice, comportamentul de economisire a consumului de energie, percepția publică față de diversele surse de energie, raportarea românilor cu privire la proiecte strategice în domeniul exploatării de gaz natural (Marea Neagră), a producției de energie electrică (Cernavodă), evaluarea de către populație a politicilor publice în domeniul energiei (OUG 114), a opțiunilor de subvenționare a consumatorilor de energie, atitudinea românilor față de aliații euro-atlantici, respectiv față de alte state din regiune etc.

Virgil Natea

The post Barometrul Securității Energetice: 2 din 3 români doresc finalizarea construirii celor 2 reactoare nucleare de la Cernavodă appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Barometrul Securității Energetice: 2 din 3 români doresc finalizarea construirii celor 2 reactoare nucleare de la Cernavodă

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button