
Un studiu internațional la care a participat și un cadru didactic al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș arată că obezitatea poate influența semnificativ evoluția pancreatitei acute, crescând riscul de complicații și de dezvoltare a unor forme severe ale bolii.
Cercetarea, publicată în revista științifică Pancreatology, a analizat datele a 2.244 de pacienți din 29 de centre medicale, situate în 13 țări. Studiul a fost realizat în cadrul unei colaborări internaționale coordonate de cercetători ai Universității Semmelweis din Budapesta.
Din echipa de cercetare a făcut parte și șef lucrări dr. Imola Torok, cadru didactic al UMFST Târgu Mureș, contribuind astfel la un proiect științific de amploare internațională.
Rezultatele arată că inclusiv obezitatea de gradul I este asociată cu un risc de peste două ori mai mare de insuficiență de organ, comparativ cu pacienții cu greutate normală. În cazul persoanelor cu obezitate, riscul de a dezvolta pancreatită acută severă poate fi de peste trei ori mai mare.
Pancreatita acută este o inflamație a pancreasului care poate evolua de la forme ușoare până la complicații grave, inclusiv insuficiență de organ. Identificarea timpurie a factorilor de risc poate contribui la monitorizarea mai atentă a pacienților și la îmbunătățirea tratamentului.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Cercetător al UMFST Târgu Mureș, implicat într-un studiu internațional: obezitatea poate crește de peste trei ori riscul de pancreatită acută severă
Credit autor: Punctul.
