Sport

Sancțiuni și scuze pentru și din partea baschetbalistelor

După evoluția mai mult decât dezamăgitoare a echipei de baschet feminin BC Sirius-CS Mureșul Târgu Mureș din prima etapă a seriei Vest din cadrul Ligii Naționale, 43-80 pe teren propriu cu KSE Târgu Seciesc, conducerea clubului a luat măsuri disciplinare, inclusiv de ordin financiar. „Evoluția fetelor în acest meci este de neiertat și imediat am fost nevoiți să luăm măsuri. Ele se așteptau la un joc mai ușor, au intrat pe teren fără determinare și nu și-au mai revenit. Este inacceptabil ca singura echipă din oraș care evoluează într-o primă divizie să aibă o așa atitudine, pe care noi am catalogat-o ca non-combat. Am aplicat sancțiuni, fetele și-au recunoscut vina și își cer scuze suporterilor, pe care i-au dezamăgit. Urmează meciul de la Arad, în care se știe că șansele noastre sunt foarte reduse, dar au promis că asemenea evoluții nu se vor repeta. Chiar dacă părăsesc învinse terenul, trebuie să dea totul, să lupte în fiecare meci”, au fost cuvintele lui Kiss István, președintele clubului mureșean.

Partida din etapa a II-a FCC Baschet Arad are loc în sala Victoria din Arad, sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 17.00.

Post-ul Sancțiuni și scuze pentru și din partea baschetbalistelor apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Sancțiuni și scuze pentru și din partea baschetbalistelor

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button