Știri

APLICAȚIE care verifică toate licitațiile publice din ultimii 5 ani

Doi antreprenori din Târgu-Mureş, Sergiu Sava, antre­prenorul din spatele platformei Licitaţia.ro de monitorizare a licitaţiilor publice din România şi Uniunea Europeană, împreună cu Sorin Dan Masca, care deţine compania de servicii software REEA, au investit 30.000 de euro într-o aplicaţie care verifică şi analizează licitaţiile instituţiilor publice şi private din România, oferind un raport al tuturor licitaţiilor care au avut loc în ultimii 5 ani după numele organizatorului sau compania câştigătoare.

„În urma unei discuţii ne-am dat seama că deşi aveam o bază de date cu aproape un milion de licitaţii, nu puteam face o analiză a acestora în funcţie de organizator sau câştigător. Am avut de multe ori cerinţe de la clienţii noştri pentru diverse rapoarte şi analize, pe care le făceam manual şi dura foarte mult. De exemplu, aveam utilizatori care voiau să ştie când vor începe lucrările de reabilitare a unui drum şi detalii despre câştigătorul licitaţiiei“, spune Sergiu Sava, cofondatorul companiei Ioana SRL, care deţine platforma Licitaţia.ro.

Licitatia.ro vine ca un răspuns la întrebările clienţilor şi aduce trans­parenţă în piaţa achiziţiilor publice, adunând informaţii într-un singur loc, atât cu câştigătorii, cât şi cu orga­nizatorii licitaţiilor publice din România.

Astfel, prin platformă poate fi generat un raport fie în funcţie de instituţia publică, fie în funcţie de câştigătorul licitaţiei. Cău­tările se pot efectua după codul unic de înregistare al com­paniei (CUI), numele acesteia sau după numele organi­zatorului licitaţiei. Odată introduse aceste date, algoritmul din spatele aplicaţiei întocmeşte un raport atât cu date procentuale, cât şi sub forma unui infografic privind achiziţiile, atribuirile şi cumpărările directe. De asemenea, raportul conţine detalii despre com­panie: informaţii generale, cota de piaţă, informaţii despre alte licitaţii câştigate, competitori şi topuri.

Serviciile oferite pot fi plătite cu cardul sau prin SMS, costul unui raport fiind de 10 euro.

„Obiectivul general al platformei, disponibilă atât în variant? web cât şi ca aplicaţie mobilă – pe Android, este de a crea o modalitate transparentă pentru a putea verifica şi analiza în detaliu licitaţiile organizate şi atribuite de instituţiile publice. Altfel spus, poate genera un raport personalizat cu o analiză detaliată pentru fiecare instituţie publică sau ofertant din România cu toate licitaţiile organizate/câştigate în ultimii 5 ani“, explică Sergiu Sava.

Platforma se adresează persoanelor fizice, agenţilor economici, jurnaliştilor sau funcţionarilor din instituţiile de stat, potrivit reprezentanţilor acesteia. Dezvoltarea aplicaţiei a durat 6 luni şi au fost implicaţi 7 dezvoltatori de sotfware. În prima lună de la lansare, Rapoarte.Licitatia.ro a avut peste 1.000 de utilizatori. „În 2019, în prima jumătate de an de viaţă a platformei ne aşteptăm la venituri de aproximativ 15.000- 20.000 de euro.“

sursa: zf.ro

The post APLICAȚIE care verifică toate licitațiile publice din ultimii 5 ani appeared first on Realitatea de Mureș.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: APLICAȚIE care verifică toate licitațiile publice din ultimii 5 ani

Credit autor: Diana Pâncă.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button