
La ASA Târgu-Mureș, pregătirile pentru noul sezon al Ligii 2 la fotbal au demarat cu o mulțime de plecări de la echipă. Mai multor jucători le-au expirat contractele. Cu unii, clubul ar fi dorit să prelungească, dar nu a ajuns la un acord cu aceștia. Altora nu li s-a mai propus reînnoirea înțelegerilor. Una peste alta, de la ASA au plecat în pauza competițională cel puțin 12 jucători: Samuel Major, Cristian Ciobanu, Marian Manea, Vlad Bogdan, Antonio Cruceru, Tudor Oltean, George Ganea și Florin Bejan. De asemenea, jucătorii împrumutați de la echipe de primă ligă au revenit la echipele lor: Ștefan Senciuc la CFR Cluj-Napoca, Raul Rotund la Dinamo și Alexandru Oroian la Sibiu.
De departe, însă, cea mai grea pierdere – neanunțată de nimic – e cea a golgeterului Cristian Măgerușan (foto). Acesta a fost desemnat prin vot de suporteri jucătorul campionatului recent încheiat. Iar FRF l-a inclus în cea mai bună formulă de echipă a Ligii 2. Din câte știm noi, s-a negociat cu Măgerușan prelungirea înțelegerii, însă jucătorul nu a fost mulțumit și a preferat să plece.
La capitolul sosiri, doar două nume: Gabriel Dumitru, ultima dată legitimat la Metaloglobus București (echipă retrogradată din primul eșalon) și Marius Cioiu, fost la CSM Reșița.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: ASA Târgu-Mureș s-a diluat ca vinul vara: plecări multe, sosiri puține. A părăsit echipa și golgeterul Cristian Măgerușan
Credit autor: Punctul.

