Știri

Atacuri cibernetice asupra unor platforme importante din România. Aplicațiile MIPE și sistemul e-Terra, blocate

Două platforme importante ale administrației publice din România au devenit indisponibile în urma unor atacuri cibernetice. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a confirmat că aplicația „Achiziții Beneficiari Privați” a fost scoasă temporar din funcțiune după identificarea unui incident informatic.
Platforma este utilizată pentru derularea procedurilor de achiziții în proiectele finanțate prin Politica de Coeziune a Uniunii Europene. MIPE precizează însă că aplicația nu este folosită pentru implementarea proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, astfel că proiectele PNRR nu sunt afectate. Instituțiile competente au fost sesizate, iar specialiștii lucrează la evaluarea pagubelor și la repunerea în funcțiune a sistemului.
Incidentul vine după atacul asupra Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Toate sistemele informatice ale ANCPI, inclusiv aplicația de cadastru și carte funciară e-Terra și adresele de e-mail ale instituției, sunt nefuncționale începând din 14 iulie. Agenția estimează că e-Terra ar putea rămâne indisponibilă cel puțin până la sfârșitul săptămânii.
ANCPI a dat asigurări că informațiile administrate de instituție sunt în siguranță și că, potrivit datelor disponibile până acum, acestea nu au fost compromise. Atacul este descris drept cea mai amplă întrerupere tehnică din istoria agenției.
Atacurile au avut loc la câteva zile după ce România și partenerii săi europeni și NATO au condamnat activitățile cibernetice ostile atribuite unor grupări controlate de serviciul rus FSB.
Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Atacuri cibernetice asupra unor platforme importante din România. Aplicațiile MIPE și sistemul e-Terra, blocate

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button