
Inspectoratul Școlar Județean Mureș a transmis luni, 30 iunie, o adresă către toate centrele de examen pentru Bacalaureatul 2026, prin care clarifică modul în care candidații își pot vizualiza propriile lucrări scrise înainte de depunerea contestațiilor.
Potrivit documentului, semnat de inspectorul școlar general Paula-Maria Dărăban, fiecare unitate de învățământ care a funcționat ca centru de examen trebuie să afișeze la avizier perioada, programul și adresa de e-mail la care se pot depune cererile de vizualizare a lucrărilor. Cererile se pot depune sau transmite electronic în prima zi a intervalului stabilit, respectiv pe 7 iulie 2026 și 18 august 2026, între orele 14:00 și 17:00.
Cererile depuse de candidați, părinți sau reprezentanți legali trebuie să respecte modelul stabilit prin Procedura nr. 25505 din 9 martie 2026 și se înregistrează în registrul de intrări-ieșiri al unității de învățământ care a fost desemnată centru de examen. Comisiile din centrele de examen au obligația să transmită comisiei județene perioada, intervalul orar zilnic și locația în care se vizualizează lucrările scrise, informații care urmează să fie afișate atât pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Mureș, cât și la avizierele unităților de învățământ implicate.
După ce își vizualizează lucrarea, candidatul poate depune contestație, care se înregistrează la centrul de examen conform prevederilor metodologice.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Bacalaureat 2026 în Mureș: cum poți vizualiza lucrarea înainte de a depune contestație
Credit autor: Maria Manu.
