Firmele din România vor fi afectate de un nou set de modificări fiscale, de la 1 ianuarie 2026, când va intra în vigoare pachetul 2 de măsuri fiscale adoptat de Guvernul Bolojan, recent aprobat și de Curtea Constituțională.
Cresc taxele locale pe clădiri
Pachetul de măsuri fiscale majorează taxele locale pe clădiri, ceea ce va avea efect și asupra firmelor, ducând la costuri mai mari pentru companiile care dețin portofolii imobiliare.
Din anul 2026, pentru firme, categoria „clădiri rezidențiale” dispare, toate imobilele fiind considerate nerezidențiale. Acestea vor fi evaluate pe baza rapoartelor de evaluare și vor fi impozitate cu cote cuprinse între 0,2% și 1,3%.
Cotele de impozitare vor fi cele aferente clădirilor nerezidențiale, adică mai mari decât cele din trecut.
Cota fixă de 0,4% pentru clădirile agricole a fost eliminată, indiferent că sunt în proprietatea persoanelor fizice sau juridice.
Acestea vor intra în categoria generală a clădirilor nerezidențiale, ceea ce va duce la creșteri de cel puțin două ori ale impozitelor.
Pentru clădirile rezidențiale aparținând persoanelor juridice impozitul poate crește de cca 5 ori prin mutarea cotei de la 0,2% la 1%, spre exemplu.
Pentru clădirile agricole, indiferent de proprietar, impozitul poate crește și de cca 2,5 ori.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Ce noi măsuri fiscale intră în vigoare pentru firme de la 1 ianuarie 2026
Credit autor: Punctul.
