Știri

Cruciada păcănelelor continuă la Sângeorgiu de Mureș. Decizie unanimă în Consiliul Local

Consiliul Local al comunei Sângeorgiu de Mureș a adoptat, în ședința din 25 iunie 2026, o hotărâre prin care interzice complet desfășurarea activităților de jocuri de noroc pe raza administrativ-teritorială a comunei. Decizia a fost votată în unanimitate, cu 17 voturi pentru, din cei 17 consilieri prezenți la ședință.
Conform hotărârii, interdicția vizează toate formele de organizare a jocurilor de noroc, indiferent de tip, incluzând sălile de jocuri tip slot-machine, agențiile de pariuri, cazinourile, cluburile de poker și sălile de bingo. Singura excepție o reprezintă jocurile de tip loto tradițional și loto la distanță, desfășurate de Compania Națională „Loteria Română”.
Potrivit documentului, autoritatea publică locală nu va mai elibera avize, acorduri sau autorizații pentru desfășurarea activităților de jocuri de noroc și nici autorizații de funcționare pentru spațiile comerciale care au, principal sau secundar, acest tip de activitate. Operatorii economici care au deja săli deschise pe teritoriul comunei sunt obligați să își înceteze activitatea în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.
Hotărârea mai prevede interzicerea amplasării pe domeniul public sau privat al comunei a aparatelor de jocuri de noroc, a materialelor de promovare sau publicitate pentru astfel de activități, precum și a terminalelor sau echipamentelor aferente.
Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Cruciada păcănelelor continuă la Sângeorgiu de Mureș. Decizie unanimă în Consiliul Local

Credit autor: Maria Manu.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button