PoliticăSocialȘtiri

Ervin MOLNAR, deputat:”Decizii concrete ale Partidului Național Liberal în vederea limitării efectelor crizei energetice”

Partidul Naţional Liberal și-a definit clar, ca fiind prioritare, măsurile de protejare a populaţiei împotriva scumpirilor facturilor la energia electrică, în ultima perioadă fiind adoptate o serie de decizii cu impact major pentru populație.

Astfel, PNL s-a pronunțat ferm pentru urgentarea adoptării unui act normativ privind protejarea consumatorilor cu probleme, fapt ce a devenit realitate prin Legea nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. Ulterior, s-a adoptat OUG 118/2021, respectiv schema de compensare a facturilor la energie de care vor beneficia peste șapte milioane de români.

În concluzie, încă din startul acestor inconveniențe cu care s-a confruntat populația, noi, liberalii am înţeles cât de important este să îi ajutăm şi să îi protejăm pe oameni, pentru a putea să îşi achite facturile la energie pe perioada iernii.

De asemenea, o altă hotărâre legislativă luată în același scop de Guvernul PNL a fost legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”. În acest act normativ au fost incluse o serie de măsuri pentru a-i ajuta pe antreprenori, în scopul evitării apariției și multiplicării efectelor negative în evoluţia economiei.

Partidul Naţional Liberal va propune și alte soluții în acest an pentru combaterea efectelor nefaste ale crizei energetice, un prim pas fiind proiectul privind extinderea schemei de ajutor destinată populației și pentru marii consumatori de energie şi IMM-uri.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button