Știri

Festivalul Internaţional Studio – Întâlnirea Şcolilor de Teatru, ediţia a XI-a, la Universitatea de Arte

Universitatea de Arte din Târgu Mureş organizează, începând de vineri până în data de 23 noiembrie, a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional STUDIO – Întâlnirea Şcolilor de Teatru, la care iau parte şcolile de teatru din ţară şi din mai multe ţări ale lumii.
Studio International Theatre Festival – Meeting of Theatre Schools – 2025 va fi deschis oficial, vineri seară, la ora 19:30, iar până atunci oaspeţii pot participa la vernisajul expoziţiei de fotografie „Abstract – 2.1”, organizată în holul Teatrului Studio şi pot urmări spectacolul „Csongor şi Tünde”, a aparţinând Facultăţii de Arte Maghiare a Universităţii de Arte Târgu Mureş.
După deschiderea festivalului, Facultatea de Arte Maghiară din Târgu Mureş va prezenta spectacolul „Hamlet”.
În cadrul Festivalului Internaţional Studio, pe lângă prestaţiile artistice ale şcolilor de teatru, sunt organizate numeroase ateliere, despre cum să fii bun într-un spectacol prost şi instrumente ale creativităţii actorului atunci când nu este ajutat de regizor, prezenţa actorului în filme, tehnici premergătoare scenei, precum conştientizare şi control corporal, antrenamentul actoricesc în descoperirea individualităţii artistice şi multe altele.
Alături de facultăţile de teatru din România, la festival participă trupe şi lectori din Austria, Israel, Ucraina, Elveţia, Polonia, Bulgaria, Spania, Serbia etc.
Punctul.ro


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Festivalul Internaţional Studio – Întâlnirea Şcolilor de Teatru, ediţia a XI-a, la Universitatea de Arte

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button