
Codul rutier ar putea fi modificat prin introducerea obligatorie a „regulii fermoarului”, o metodă de fluidizare a traficului care presupune alternarea vehiculelor atunci când două benzi se reunesc într-una singură. Proiectul legislativ a primit raport favorabil în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților, după ce a trecut tacit de Senat în luna iunie.
Noua regulă ar obliga șoferii aflați pe banda care rămâne deschisă să permită încadrarea, pe rând, a vehiculelor de pe banda care se închide. Practic, mașinile ar urma să înainteze alternativ, câte una de pe fiecare bandă, asemenea dinților unui fermoar.
Potrivit formei amendate a proiectului, obligația s-ar aplica pe drumurile cu două benzi pe sens, atunci când una dintre acestea devine inutilizabilă din cauza lucrărilor, accidentelor sau altor obstacole.
O altă prevedere vizează intersecțiile nesemaforizate din localități. Atunci când pe drumul principal există o coloană de vehicule oprite sau care circulă cu viteză redusă, șoferii ar urma să permită accesul alternativ al mașinilor de pe drumul secundar, în condițiile prevăzute de noua reglementare.
Amenzi de până la 648,75 de lei
Proiectul prevede sancțiuni cuprinse între 432,50 și 648,75 de lei pentru conducătorii auto care nu respectă obligația de încadrare alternativă.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Regula fermoarului ar putea deveni obligatorie în România. Șoferii vor trebui să permită intrarea alternativă a mașinilor în trafic
Credit autor: Punctul.
