Administrație

DATORIILE JUDEȚULUI – Care este gradul de îndatorare al județului Mureș și cât mai are de plătit din datoriile bancare

GRADUL DE ÎNDATORARE. … nu, nu e cazul să vă-ngrijorați, n-o fac nici administratorii pușculiței județului Mureș, Consiliul Județean Județean (condus de Péter Ferenc – UDMR). În acest moment, gradul de îndatorare al județului este de 8,27%.

 

Practic, sunt în derulare trei împrumuturi bancare care grevează bugetul județean. Două împrumuturi luate, în 2013 și 2017, de la CEC Bank, care au totalizat 117 milioane de lei (unul în 2013, de 40 de milioane de lei, și unul în 2017, de 77 de milioane de lei) și un împrumut luat în 2006 de la Dexia Kommunalkredit AG, care a totalizat 4,35 milioane de euro.

 

Cum stăm cu achitarea creditelor

 

Să vedem cum stăm cu rambursarea creditelor. Din împrumutul de la Dexia Kommunalkredit AG s-a plătit până acum 3.713.640,60 euro, însă doar 2,61 milioane de euro în contul datoriei, restul (1,5 milioane de euro) fiind dobânzi și comisionul de acordare. Așadar, din creditul luat în 2006 de la Dexia, județul mai are de plătit 1.740.000 de euro dobânzile aferente.

 

Din creditul contractat în 2013 de la CEC Bank, s-a plătit 25.073.681,90 lei, dar din această sumă doar 18.752.345,70 lei au fost în contul împrumutului efectiv, restul, peste 6,3 milioane de lei, fiind dobânzile și comisionul de acordare. Așadar, din creditul luat în 2013 de la CEC Bank, județul mai are de plătit 21.247.654,30 lei dobânzile aferente.

 

Din creditul contractat în 2017 de la CEC Bank, s-a plătit 335.959,30 lei, dar doar 257.862,70 lei au fost în contul creditului efectiv, restul (78.096,60 lei) fiind dobânzile și comisionul de acordare. Așadar, din creditul luat în 2017 de la CEC Bank, județul mai are de plătit 76.742.137,30 lei dobânzile aferente.

 

Practic, în acest moment, datoriile bancare pe care le are județul Mureș totalizează peste 106 milioane de lei (exact: 106.219.991,60 lei, echivalentul a aproape 22,5 milioane de euro). Însă, spuneam, nu vă-ngrijorați, nu doar pentru că administratorii politici ai județului nu o fac, ci și pentru că Mureșul va rămâne îndatorat și pentru următorii 14 ani, așa că s-ar cumula prea mult stres. Și stresul cauzează sănătății, știți.

 

Cătălin VISCHI


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: DATORIILE JUDEȚULUI – Care este gradul de îndatorare al județului Mureș și cât mai are de plătit din datoriile bancare

Credit autor: admin.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button