Administrație

EXCLUSIV – În Târgu Mureș, cheltuielile de personal a administrației conduse de Florea au depășit bugetul pentru dezvoltarea orașului

ANALIZA BUGETULUI. Să lecturezi un buget și apoi să-l descifrezi pentru a-l împărtăși cu cei interesați dar nespecialiști, e o corvoadă similară cu a te-nscrie în ALDE ca învingător și a repurta o înfrângere electorală umilitoare, ca primă de bun-venit din partea oamenilor. Bine, dar nouă, care nu ne-nscriem (nici în ALDE, nici într-o altă entitate politică), nu ne-a rămas decât bugetul…

 

Așadar, am îndeplinit această misie plicitisitoare, ajungând la decriptarea strategiei prin care primarul Dorin Florea înțelege să managerieze banii orașului Târgu Mureș. Și nu facem un secret din această decriptare, ci o împărtășim cu dumneavoastră, cei care doriți să înțelegeți de ce bine sau „bine” în municipiul reședință de județ.

 

Managementul financiar al orașului

 

În 2019, bugetului municipiului Târgu Mureş este de peste 327 de milioane de lei (exact: 327.434.986 lei). Din acești bani, 77,26% (exact 254.141.799 lei) sunt necesari pentru funcționarea Primăriei (cu toate serviciile, direcțiile, sereleurile și instituțiilor aflate în subordine sau de a căror administrare răspunde). În consecință, pentru dezvoltare mai rămân mai puțin de un sfert – 22,38% (73.293.187 lei).

 

Să analizăm puțin și faptele neștiute: din bugetul pentru funcționarea instituției administrative a orașului (Primăria, condusă de Dorin Florea), cu toate anexele precizate mai sus, o treime (83.302.858 lei), respectiv 32,78%, o reprezintă cheltuielile de personal.

 

Mai simplu spus, din toți banii alocați pentru funcționarea Primăriei și anexelor sale, o treime merg pe salarii, sporuri, indemnizații, norme de hrană, vouchere de vacanță, contribuții etc. Privind bugetul municipiului în asamblu, mai mult de un sfert (25,44%) merge pe plata celor care sunt angrenați în serviciul administrativ.

 

Suma (implicit și procentul) este mai mare cu 10 milioane de lei decât cea repartizată dezvoltării orașului (vă reamintesc, secțiunea Dezvoltare are repartizată suma de aproape 73,3 milioane de lei, cheltuielile de personal fiind de peste 83,3 milioane de lei).

 

Ce se poate face

 

Un buget insuficient pentru dezvoltare duce la una sau mai multe din următoarele situații de fapt: 1) nu se fac (sau sunt insuficiente) investiții care să ducă la progresul calității vieții cetățenilor; 2) se împrumută bani din alte surse financiare (de exemplu, bănci comerciale), fapt care grevează bugetele viitoare ale orașului; 3) se stă cu mâna întinsă în fața guvernului.

 

Având un raport de 1:1 între salariile funcționarilor și dezvoltarea orașului, soluția principală ar fi (în cazul în care admitem că toți funcționarii sunt necesari și eficienți) atragerea finanțărilor pentru dezvoltare din alte surse, cea mai rentabilă fiind pușculița europeană, pentru că mare parte din aceste finanțări sunt nerambursabile.

 

Conform datelor oficiale (cuantificate de Direcția pentru Politici Fiscale și Bugetare Locale, serviciu din componența Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), în 2017 municipalitatea condusă de Dorin Florea a atras 0 (ZERO) euro din fonduri europene. Nimic, nada, zero. În 2018, s-au încasat din fonduri externe 1,19 milioane de euro – pentru comparație, Oradea a atras 16,70 milioane de euro (mai mult decât toate administrațiile din județul Mureș la un loc).

 

Altă soluție (cumulată cu cea de mai sus) constă în reducerea cheltuielilor de unde se poate și repartizarea acelor bani către secțiunea Dezvoltare. Analizând bugetul orașului Târgu Mureș cu specialiștii economici ai msnews și colaboratorii noștri, am sesizat că se plătește o sumă foarte mare (imensă!) pentru întreținerea brută, adică încălzit, iluminat, apă-canal și salubritate: aproape 5 milioane de euro (23.485.508 lei/an)!

 

Venind dintr-un oraș în care am asistat la o demonstrație publică în care o firmă privată a reușit să reducă în 7 ani (perioada 2011-2018) consumul de gaz al unui foarte mare spital de la aproape 400.000 mc la sub 190.000 mc, considerați că reducerea semnificativă (atenței, cu investiții mici!) a consumurilor instituțiilor publice de utilități (gaz, energie electrică, apă) nu este o himeră și, cei care nu știu cum să facă, dar sunt interesați să reducă aceste cheltuieli din bugetul unei administrații, au la îndemână contractarea firmelor specializate (costurile nu sunt mari, iar soluțiile oferite și-au dovedit eficiența).

 

Alte scurgeri”

 

De asemenea, bugetul municipiului Târgu Mureș pe 2019 conține suma de 1.342.000 de lei (adică peste 281.000 de euro) pentru publicitate (a se citi “pentru mass media”) și aproape tot atâta (1.211.240 lei) pentru protocol. Cumulat, e o cheltuială de peste 536.000 de euro, care poate fi redusă fără repercusiuni asupra calității vieții cetățenilor cu… 500.000 de euro.

 

Alt punct discutabil în bugetul pe 2019 este cel al subvențiilor (doar cele pentru acoperirea diferențelor de preț și de tarif sunt în cuantum de 12.710.000 de lei/an, echivalentul a peste 2,67 milioane de euro!). Sigur, o parte din acești bani trebuie plătiți fie din impuneri legale, fie din considerente sociale, însă cumulând informații interne (unele devenite publice) privind programele care sunt subvenționate, suma poate fi mult redusă.

 

Pentru că nu suntem consilierii lui Florea, am vrut să indicăm cititorilor doar câteva dintre sursele în care reducerile financiare ar putea fi dirijate spre capitolul Dezvoltare. Sigur, e mai simplu să iei un credit bancar (v-am spune și cât se plătește din bugetul pe 2019 pentru rambursarea creditelor și dobânzilor, dar nu ne-am propus să vă stricăm ziua iremediabil). Vorba deținătorului de puțini neuroni și puțină știință: când n-ai bani, împrumuți.

 

Cătălin VISCHI

 

 

 

 


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: EXCLUSIV – În Târgu Mureș, cheltuielile de personal a administrației conduse de Florea au depășit bugetul pentru dezvoltarea orașului

Credit autor: admin.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button