Administrație

TÂRGU MUREȘ – Asfaltare la xerox: în 6 luni, a fost semnat al treilea contract de 1,8 milioane de euro, cu suma identică până la ultimul bănuț

MAREA ASFALTARE. În ultimele 6 luni, pentru lucrările de asfaltare în Târgu Mureș, consemnăm semnarea a celui de-al treilea contract-subsecvent (similarul comenzii) tras la xerox, adică copiat scară 1 la 1, toate detaliile inclusiv suma (8.403.361,34 lei TVA!) fiind aceleași, schimbată fiind doar, logic, data.

 

După cele două semnate într-o singură zi, în 19 noiembrie 2018, și estimate a fi executate în 10 luni (cu tot cu lunile de iarnă), după doar șase luni primarul Dorin Florea, din postură de reprezentant al Primăriei Târgu Mureș, semnează un nou contract-subsecvent de asfaltare cu aceeași sumă “rotundă”: 8.403.361,34 lei TVA.

 

Practic, până acum, în ultima jumătate de an (care a cuprins și iarna), Primăria condusă de Florea a comandat lucrări de asfaltare de peste 25,2 milioane de lei (echivalentul a 5,3 milioane de euro).

 

Contractul-cadru de 29 de milioane de euro

 

În 22 august 2018, Primăria Târgu Mureș a semnat, prin primarul Dorin Florea, 
un contract de tip acord-cadru, cu asocierea de firme Astor Com & Citadin Prest 
(controlate de Costin Iancu Lăurean, respectiv Mihai Petrică Sala) 
pentru lucrări reparații a străzilor și lucrări edilitare (apă-canal), 
în valoare de cel mult 134,4 milioane de lei (mai exact 134.453.781,52 lei   TVA), 
sumă echivalentă cu aproximativ 29 de milioane de euro.

 

Conform contractului, asocierea firmelor lui Lăurean și Sala, aveau să execute, timp de 2 ani lucrări comandate de Primărie în cuantumul maxim al sumei prevăzute în contract.

 

Asocierea care execută contractul este una clasică, cuplul Astor Com & Citadin Prest fiind unul sudat în executarea lucrărilor de asfaltare/întreținere străzi în muncipiu, cu numeroase contracte de acest fel, consemnate de arhiva Primăriei.

 

Astor Com, un sereleu care e lider al asocierii de firme care va efectua asfaltările și restul lucrărilor edilitare în următorii doi ani, este controlată de Mihai Petrică Sala (deține 70% din acțiunile firmei, restul fiind în posesia soției sale, Maria Daniela Sala, care este și administrator) – Mihai Sala a fost condamnat definitiv, în noiembrie 2012, la un an de închisoare cu suspendare, pentru dare de mită (unui expert care verifica lucrările efectuate de firma Astor Com la reabilitarea unor drumuri din Sovata, lucrările fiind finanțate din fonduri europene).

 

Citadin Prest SA este firma care i-a aparținut lui Costin Lăurean (decedat în 2013) – cel care-n trecutul său a reclamat la fostul PNA (actualmente DNA) faptele de corupție săvârșite de gruparea din Primăria Târgu Mureș -, acum fiind administrată de fiul acestuia, Costin Iancu Lăurean.

 

Comenzi trase la xerox, se schimbă doar data!

 

Prima comandă, spuneam, a fost… dublată (!), în noiembrie 2018, și cuprindea lucrări însumate de peste 16,8 milioane de lei TVA (exact: 8.403.361,34 lei TVA, două contracte-subsecvente cu date, timp de execuție și valoare identică), echivalentul a aproximativ 3,6 milioane de euro TVA.

 

De asemenea, contractul-subsecvent respectiv prevedea exact cum se împart banii: 11,2 milioane de lei TVA (exact: 5.630.252,10 lei x 2 TVA) au mers în conturile Astor Com, iar firma lui Lăurean a încasat mai puțin de jumătate din valoarea liderului asocierii, respectiv 5,4 milioane de lei TVA (exact: 2.773.109,24 lei x 2 TVA).

 

Lucrările trebuiau executate în 10 luni (cu tot cu cele de iarnă, când, bănuiesc că suntem cu toții de acord, nu s-a asfaltat nimic, măcar pe considerent de zăpadă), așadar până în 19 august 2019. Însă n-a fost să fie, după doar 6 luni, în această lună, a fost semnat un nou contract-subsecvent (care reprezintă baza unei comenzi, desigur).

 

Al treilea contract tras la xerox

 

Așadar, să reținem că din noiembrie 2018 până-n mai 2019, în Târgu Mureș s-a asfaltat de 3,6 milioane de euro TVA, însă timpul s-a scurs, orașu-i mare, cetățenii trebuie mulțumiți cu noi asfaltări, așa că, spuneam, în 23 mai 2019 a fost semnat un nou contract-subsecvent (în baza contractului-cadru din august 2018), de această dată comanda fiind… trasă la șablon cu primele două contracte-subsecvente (practic, au schimbat doar data): exact 8.403.361,34 lei TVA. Până și banii se-mpart la fel ca în primele două-contracte subsecvente.

 

O subliniere: de ce am semnalat acest aspect (al modului în care se împarte suma aferentă comenzii)? Pentru că este atipic (neobișnuit) ca un contract-subsecvent semnat cu o asociere de firme să conțină sume defalcate impuse de beneficiar pentru fiecare membru al asocierii – e atipic chiar și în privința altor contracte-cadru ale Primăriei Târgu Mureș. În practica curentă e problema firmelor din asociere să decidă în privința lucrării și a părții financiare. Am subliniat acest lucru pentru “cunoscători”.

 

În fine, comunicarea esențială a scrierii e asta: din noiembrie 2018 și până în mai 2019, Primăria condusă de Florea a comandat lucrări de asfaltare de peste 25,2 milioane de lei (echivalentul a 5,3 milioane de euro) – că-ntreba cineva, din mediu rural, probabil, dacă am asfalt pe strada pe care locuiesc :), de parcă am trăi în evul mediu.

 

Cătălin VISCHI

 

 

 


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: TÂRGU MUREȘ – Asfaltare la xerox: în 6 luni, a fost semnat al treilea contract de 1,8 milioane de euro, cu suma identică până la ultimul bănuț

Credit autor: admin.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button