
Consilierii locali ai Consiliului Municipiului Târgu Mureș au lansat o consultare publică prin care invită locuitorii orașului să își exprime opinia privind principalele direcții de dezvoltare ale municipiului. Inițiativa include un chestionar online în care cetățenii pot evalua domenii precum infrastructura, educația, sănătatea, mediul, cultura, mobilitatea urbană sau transparența administrativă.
Consultarea urmărește colectarea opiniilor direct de la cetățeni, în contextul în care orașul se confruntă cu nevoi diverse, de la modernizarea străzilor, a infrastructurii până la proiecte sociale și investiții în calitatea vieții. Răspunsurile vor fi centralizate și prezentate public, pentru ca locuitorii să poată vedea direcțiile considerate prioritare de comunitate. – a declarat Alexandru GYÖRGY – Consilier Local al Municipiului Târgu Mureș
Potrivit inițiatorilor, în funcție de concluziile extrase din răspunsurile participanților, se are în vedere posibilitatea organizării unui referendum local, prin care locuitorii să decidă asupra unor direcții majore de dezvoltare pentru Târgu Mureș.
Chestionarul este deschis tuturor locuitorilor municipiului, iar răspunsurile sunt confidențiale. Consilierii locali încurajează participarea cât mai largă, subliniind că fiecare opinie contribuie la conturarea unei strategii de dezvoltare adaptate nevoilor comunității.
Consultare publică – Priorități pentru Municipiul Târgu Mureș

