Administrație

Telenovela rectificării bugetare: Primăria se plânge că nu mai are bani pentru “Week-end”

Aproape 1,7 milioane de lei trebuie să plătească Administrația Complexului de Sport și Agrement ”Mureșul” din Târgu-Mureș firmei care execută cele 4 tobogane, adică întreaga sumă licitată.

Deși nu s-a plătit nimic până acum, constructorul a executat o bună parte din lucrări. Ultimele 2 tobogane, care vin din import, sunt blocate în vamă deoarece nu sunt bani pentru achitarea taxele vamale.
Lucrările sunt sistate pe termen nelimitat, a precizat pentru Radio Târgu-Mureș administratorul Complexului Week-end, Ioan Cârcu:

A început montarea de tobogane, în schimb, celălalt transport de tobogane este oprit în vamă pentru neplată pentru că la firma respectivă nu am putut să-i onorăm plățile din cauza rectificării de buget. Știm bine ce s-a întâmplat, au fost toate creditele de angajament anulate și nu putem să facem plăți decât în limita bugetului care a fost aprobat inițial. E vorba de 1.790.000 de lei dar încă la firma care execută aceste lucrări nu i-am dat până la această oră nici un leu.

Au fost sistate și celelalte lucrări de investiții, spune administratorul complexului, Ioan Cârcu:

Și la reparații bazine același lucru s-a întâmplat. Firmei care a făcut reparațiile i s-a plătit doar o treime din lucrările executate. De asemenea, la Bazinul Olimpic de sub balonul presostatic nu le mai putem continua pentru că nu mai avem buget din cauza rectificării. Am oprit și lucrările de la terenurile de sport. Acolo, tot așa, licitația a fost câștigată dar nu i-am dat nici un leu firmei respectivă deoarece nu sunt bani în buget.

sursa: radiomures.ro

The post Telenovela rectificării bugetare: Primăria se plânge că nu mai are bani pentru “Week-end” appeared first on Realitatea de Mureș.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Telenovela rectificării bugetare: Primăria se plânge că nu mai are bani pentru “Week-end”

Credit autor: Bogdan Brad.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button