CRITICĂ GASTRONOMICĂ. Desertul ăsta l-am descoperit în Portimão, într-un bistro aplecat peste o terasă, undeva spre capătul cheiului Prințul Henrique, mai mult forțat de prietenul Raoul, care are stomacul tare și a considerat că vanilia e compatibilă cu hameiul. Puțină atenție, vă rog: merge Raoul să cumpere hidratant, pen’ că în acel octombrie acolo erau 30 de grade Celsius la umbră – nu intrăm în amănunte -, și vine cu… o chestie.
– Ce-s astea, le dau neocomuniștii condiționat cu bere?
– Îi zice pasteis de nata…
– Doamne-ajută, dar la ce folosesc în contextul acestor beri cu țurțuri?
– N-aveau chipsuri.
Argument de închis lamentații gratuite. Dacă n-aveau chipsuri, clar… dă-i cu pasteis de nata. Indiferența a durat extrem-extrem de… puțin. Foietaje cu budincă am mai prestat la viața mea (nu cu bere, clar, dar, ziceam, stomac tare = indiferență maximă – “Cu budincă?! Mă, ‘ști nebun? Ce are berea cu budinca? Serios acum, ne putem concentra puțin?! Măcar atât”, “Hai să nu ne formalizăm, ăștia au zis că-i traditional”, “Ok, hai”). Pastel de nata, desert tradițional al Portugaliei, 10. Ze-ce! Dacă nu trebuia să mestec, rămâneam cu gura deschisă. Foetaj, umplut cu budincă de vanilie, pudrat cu zahăr și scorțișoară, aparent ceva simplu, în fapt chestia ți se topește în gură aproape instantaneu, lăsând budinca smântânoasă să-ți inunde toate papilele gustative, aromându-le cu vanilie și făcându-le să se simtă înconjurate de păstăi tropicale cu miros inconfundabil.
Așa, cu ochii licărind de plăcere, am aflat lucruri despre desertul portughez. Se prepară de mai bine de 200 de ani după o rețetă inventată (ca multele altele din nevoie și sărăcie) de călugării ieronimi de la Sfânta Maria de Belem. Pentru că albușurile erau folosite la scrobitul hainelor și limpezirea vinului monahal, oamenii au zis să folosească și gălbenușurile la ceva. Și așa au inventat acest desert perfect.
Însă dacă ajungeți în Portugalia și vreți cel mai cel pasteis de nata musai să mergeți în Belem, cartier-furnicar al Lisabonei. Acolo este celebra Pasteis de Belem (practic, se numește Antiga Confeitaria de Belem, dar e cunoscută sub denumirea Casa Pasteis de Belem), care funcționează fără întrerupere de… 180 de ani! Profesioniștii rezistă. Mereu. Pastelul lor… de 10 . Fără niciun dubiu. În 1837, această patiserie deține marca Pasteis de Belem (celelalte localuri/patiserii pot folosi denumirea de Pasteis de nata) – pentru utilizatorii de GPS sau taxi, e situată pe Rua de Belem, la numerele 84-88.
● Ambient: 4,5
● Curățenie: 5
● Servire: 4,5
● Mâncare: 5
● Raport calitate-preț: 5
NOTA FINALĂ: ★★★★★
E coadă ca la balamuc. Mereu. Autoritățile orașului au conferit acestei patiserii (!?) medalia de aur a Lisabonei, pentru serviciile aduse orașului. Parcă nu mai pare o aberație statul la coadă pe trei-patru rânduri, ca la tacâmuri pe vremea lui Ceașcă. Nu-s patiser, dar am aflat că aluatul foetajului (massa folhada) se prepară din făina albă cu procent ridicat de gluten (minim vreo 12%) și unt nesărat și rece, iar crema este din vanilie, gălbenuș de ou, zahăr și smântână dulce. Pasteis de nata, Pasteis de Belem… Să dăm și niște note, nu ne ferim :).
Cătălin VISCHI
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: CLIENT SUB ACOPERIRE – Pastéis de Belém, o tradiție de 180 de ani și un desert unic
Credit autor: admin.
