Economie

„EVOLUTION Meetings”, întâlnire deschisă pentru antreprenori

Recent inauguratul spațiu coworking din Târgu-Mureş, ”Co Place”, va găzdui marţi, 27 august, prima întâlnire din seria „EVOLUTION Meetings”, dedicată antreprenorilor și managerilor mureșeni.

Potrivit organizatorului evenimentului, L.E.E. – Leading. Education. Evolution, start up local din domeniul educației, care își propune să educe prin experiența concretă din lumea reală a business-ului liderii si managerii care vor construi viitorul prin echipele pe care le conduc, tema întâlnirii este ”Cum gestionăm provocările în afaceri”.

Invitatul special al acestei prime ediții este Nicodim Hagău, Business Partner ”Leadership Management International”, lider global în dezvoltarea liderilor și a organizațiilor la potențialul maxim, fondată în anul 1966 și prezentă azi în peste 80 de țări.

„Scopul acestor întâlniri este de a crea un cadru care să faciliteze schimbul informațiilor valoroase între antreprenorii comunității, de a asimila noi perspective de lucru, dar și de a dezvolta parteneriate sănătoase pe plan local”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de L.E.E.

Detalii despre înscrieri şi conceptul evenimentului pot fi accesate la următorul link:http://bit.ly/2GJGmnZ.

Post-ul „EVOLUTION Meetings”, întâlnire deschisă pentru antreprenori apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: „EVOLUTION Meetings”, întâlnire deschisă pentru antreprenori

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button