Economie

EXCLUSIV – Administratorul Promenada Mall Târgu Mureș, pierderi de peste 28 de milioane de euro în cei 11 ani de funcționare: bonus, detaliile tranzacției

ANALIZĂ. Firma prin care AEW Europe administrează Promenada Mall Târgu Mureș, ERP Târgu Mureş SRL (fost Bel Rom Unu SRL), a raportat în cei 11 de funcționare a centrului comercial o pierdere care totalizează peste 28 de milioane de euro. Practic, în cei 11 ani plini de funcționare, firma care administrează Promenada a avut profit doar în 2016 (8,6 milioane de lei) și 2018 (3,3 milioane de lei).

 

Promenada Mall Târgu Mureș (cunoscut anterior și ca European Retail Park) a fost 
inaugurat în octombrie 2007, în urma unei investiții de 60 de milioane de euro a fondului 
de investiții belgian BelRom.

 

Strategia BelRom, confirmată de managerul Carl Decoopman, este de a dezvolta proiecte și a le vinde cât mai rapid după finalizare, fapt care s-a întâmplat și cu Promenada Mall, tranzacționat cu 90 de milioane de euro, la doar câteva luni de la inaugurare, în ianuarie 2008. Cumpărătorul a fost grupul AEW Europe (unul dintre principalii administratori de proprietăți și investiții imobiliare din Europa, deținut de fondul de investiții francez Natixis Global Asset Management – 60% și La Banque Postale – 40%).

 

În perioada 1 ianuarie 2008 – 31 decembrie 2018, ERP Târgu Mureş, sereleul căruia i s-a încredințat administrarea Promenada Mall (cu o suprafață închiriabilă de 51.530 metri pătrați – acum, center manager Bianca Cojoc) a raportat pierderi care totalizează peste 133 de milioane de lei (exact: 133.438.860 lei, echivalentul astăzi a peste 28 de milioane de euro).

 

Vor să-l vândă și francezii

 

De aproape 3 ani, din 2016, AEW Europe negociază vânzarea mall-ului Promenada din Târgu Mureș cu gigantul financiar american Morgan Stanley – data coincide cu momentul în care firma administrator a mall-ului a început să raporteze că e profitabilă. Vânzarea ar fi făcută la pachet cu birourile America House din București (clădire office de 27.500 metri pătrați, din Piața Victoriei).

 

Motivația vânzării nu constă în pierderile cauzate de proprietăți, ci în faptul că achizițiile acestora au fost realizate prin intermediul fondului PBW II, lansat de AEW Europe în 2006 și care a ajuns la maturitate, implicit fondul trebuie să restituie banii investitorilor.

 

Deși inițial se vorbea la un preț de vânzare de 150 de milioane de euro (în ianuarie 2018), scăzut apoi la 120 de milioane de euro, surse din piața de tranzacționare susțin că oferta actuală a americanilor de la Morgan Stanley, pentru pachetul America House Promenada Mall este undeva la sub 90 de milioane de euro și că ar urma să se facă în acest an (cel mai probabil la începutul toamnei), prin platforma globală Morgan Stanley Real Estate Investing.

 

Cătălin VISCHI, Liviu DAMIAN

 

 


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: EXCLUSIV – Administratorul Promenada Mall Târgu Mureș, pierderi de peste 28 de milioane de euro în cei 11 ani de funcționare: bonus, detaliile tranzacției

Credit autor: admin.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button