Economie

Leul a fost indiferent la rezultatul alegerilor

Rezultatele alegerilor parlamentare de duminică nu au afectat stabilitatea leului din ultimele două luni, evoluție la care a contribuit și anunțul făcut vineri de agenția Standard&Poor’s care a confirmat ratingul României la nivelul BBB-/A-3, cu perspectivă negativă.

Cursul euro a crescut luni de la 4,8725 la 4,8733 lei, într-o ședință în care transferurile se efectuau în culoarul 4,868 – 4,875 lei. Calmul din piață relevă faptul că dealerii anticipează crearea unui guvern de coaliție format din partidele de dreapta.

Media dolarului american a urcat de la 4,0024 la 4,0252 lei, în condițiile în care moneda unică s-a retras la 1,2079 – 1,2144 dolari, după creșterea de vinerea trecută la 1,2178 dolari, maxim al ultimilor mai mult de doi ani și jumătate.

Scăderea euro se datorează în primul rând lipsei unui acord comercial post-Brexit între UE și Marea Britanie. Investitorii așteaptă, de asemenea, ultima întâlnire din acest an, care se va desfășura joi, a conducerii BCE cât și modul în care se va rezolva veto-ul Poloniei și Ungariei în cazul proiectului de buget de combatere a pandemiei al Uniunii.

Moneda elvețiană se aprecia la 1,079 – 1,082 franci/euro iar cursul ei a urcat de la 4,4931 la 4,5134 lei.

Lira sterlină a scăzut la 1,0942 – 1,1077 euro ceea ce a făcut ca media ei să alunece de la 5,3819 la 5,3415 lei.

Prețul gramului de aur a urcat luni de la 236,6932 la 237,1284 lei. Creșterea s-a datorat aprecierii cursului monedei americane în timp ce uncia fluctua pe piețele specializate între 1.825 și 1.842 dolari, valori apropiate de cele de la finalul săptămânii trecute.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,04%. În schimb, indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 2,10 la 2,11% iar cel la 12 luni s-a oprit la 2,14%.

Monedele din regiune continuau să se deprecieze față de euro, tendință apărută de săptămâna trecută, odată cu reducerea apetitului pentru risc. Media monedei poloneze urca de la 4,4732 la 4,4749 zloți/euro iar a celei maghiare de la 358,62 la 360,06 forinți/euro.

Bitcoin fluctua pe platformele specializate în culoarul 19.100 – 19.400 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button