Economie

Plan de extindere pentru un locatar al Parcului Industrial Mureş

Conducerea SC Sacons SRL anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul “Extindere hală de producție și spații administrative”,  propus a fi amplasat în localitatea Vidrasău nr. 1/G/1 (Parcul Industrial Mureş), orașul Ungheni.

Potrivit unui comunicat, informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş din Târgu-Mureş, strada Podeni nr. 10, în zilele de luni, între orele 9.00 – 15.00 şi de marţi până vineri, între orele 9.00 – 12.00, precum şi la sediul SC Sacons SRL, în zilele de luni – vineri, între orele 9.00 – 12.00.

Conform www.listafirme.ro, principalul portal despre firmele din România, SC Sacons SRL Cristeşti a fost înfiinţată în anul 2007, are ca obiect de activitate “fabricarea produselor metalice produse prin deformare plastică; metalurgia pulberilor” şi este deţinută de doi acţionari, Konrad Bela şi Szasz Sandor, care deţin şi calitatea de administratori. La sfârşitul exerciţiului financiar 2018, SC Sacons SRL Cristeşti a raportat următorii indicatori de performanţă: cifră de afaceri de 2,7 milioane de lei, profit net de 0,8 milioane de lei şi 30 de angajaţi.

(Redacţia)

Post-ul Plan de extindere pentru un locatar al Parcului Industrial Mureş apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Plan de extindere pentru un locatar al Parcului Industrial Mureş

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button