Eveniment

Ana Blandiana la Blaj: s-a vorbit în 3 zile despre Biserica Greco-Catolică mai mult decât în 30 de ani

Cunoscuta scriitoare și luptătoare pentru libertate civică din România, Ana Blandiana, nu putea lipsi duminică de la Blaj, a mărturisit într-un interviu în exclusivitate pentru Radio Târgu-Mureș.
Ea consideră că prin beatificarea celor 7 episcopi martiri pe Câmpia Libertății s-a înfăptuit un marte act de dreptate istorică.
Fiică de preot ortodox, Ana Blandiana crede că ar trebui să conștientizăm că România se ridică spre cer pe două aripi, adică pe cele două biserici surori:

Sunt fericită că am ajuns (la Blaj). Dintre cei 7 episcopi, 6 au fost la Sighet și 3 au murit acolo. Sentimentul meu este că tot ce s-a întâmplat în astea trei zile a fost un mare act de dreptate, în primul rând istorică. Eu am suferit foarte mult pe parcursul Anului Centenar în care s-a vorbit atât de puțin despre Biserica Greco-Catolică care fusese unul dintre actorii principali ai realizării Unirii Transilvaniei cu România și a creării României Mari. Se vorbește, acum în trei zile, nu mai mult decât într-un an întreg ci mai mult decât în 30 de ani întregi…

Principala preocupare pentru români ar trebui să fie de acum înainte să reconstruim statul de drept, este de părere Ana Blandiana:

Cred că principalul lucru pe care ar trebui să-l cerem este să ne ajute Dumnezeu să nu fie distrus de tot și să continuăm să reconstruim statul de drept: dacă ne mai ajută de câteva ori , cum ne-a ajutat duminica trecută… va fi bine.

Ana Blandiana născută (la 25 martie 1942) la Timișoara este autoare a 26 de cărți publicate în română și a 60 de volume apărute în 26 de limbi.
De asemenea, se numără printre fondatorii Alianței Civice și inițiatoare a Memorialului Sighet. Este membră a Academiei Române din 2016.

Cristina Bulbescu

Ascultați un interviu realizat de Cristina Bulbescu cu Ana Blandiana, în exclusivitate pentru Radio Târgu-Mureș:


The post Ana Blandiana la Blaj: s-a vorbit în 3 zile despre Biserica Greco-Catolică mai mult decât în 30 de ani appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Ana Blandiana la Blaj: s-a vorbit în 3 zile despre Biserica Greco-Catolică mai mult decât în 30 de ani

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button