Eveniment

Oameni & Fapte – 7 august

– Este cea de-a 219-a zi a lui 2019. Au rămas 146 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 6:09 şi va apune la ora 20:45.

– Astăzi este Ziua Naţională a Republicii Côte D’Ivoire, unde se aniversează proclamarea independenţei din 1960.

– În 7/8 august 1588 flota spaniolă („Invincibila Armada”), trimisă de regele Filip al II-lea să cucerească Anglia, a fost înfrântă de flota engleză condusă de amiralul Charles Howard, iar la 7 august 1782 preşedintele american George Washington a înființat „Insigna de Merit Militar”, decorație devenită ulterior „Inima Purpurie” și destinată decorării soldaților răniți pe câmpul de luptă. În 1858 cele şapte puteri europene (Marea Britanie, Franţa, Austria, Regatul Sardiniei, Prusia, Rusia şi Imperiul Otoman) semnau Convenţia de la Paris, după care Ţările Române urmau să devină Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, fiecare cu domn, guvern şi adunare legiuitoare proprii, rămânând sub suzeranitatea Porţii Otomane. Convenţia a rămas legea fundamentală a ţării, până în 1864, şi prevedea un regim parlamentar și censitar, desființându-se privilegiile marii boierimi.

– La 7 august 1864 s-a înfiinţat Primăria oraşului Bucureşti, după modelul francez, prin aplicarea noii legi comunale, iar în 1866 compania engleză „John Trevor Barclay şi John Staniforth” a început construcţia căii ferate Bucureşti – Giurgiu, primul drum de fier din România. În 1908 în localitatea austriacă Willendorf a fost descoperită statuia din calcar denumită ulterior „Venus din Willendorf”, o sculptură datată în perioada 25.000 – 22 î.Hr., în paleoliticul superior. În 7 august 1970 s-a inaugurat „Casa Dosoftei” din Iaşi, care adăpostește secția de literatură veche a Muzeului Literaturii din amintita urbe, iar în anul 1956 a avut loc accidentul din oraşul columbian Cali, unde un convoi militar ce transporta combustibil, muniție și explozibil a explodat în plin centrul localităţii, omorând 1.200 de persoane.

– În 1985 s-a adoptat Tratatul de denuclearizare a Pacificului de Sud, sau „Tratatul de la Rarotonga” (după numele insulei aparţinând Noii Zeelande), iar în 7 august 1990 apărea Legea de reorganizare a unităţilor de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, primul act normativ cu care a început reforma economică postcomunistă din România. În 1998 atentatele teroriste cu bombe la ambasadele americane din Nairobi (Kenya) şi Dar-es-Salaam (Tanzania), s-au soldat cu 257 de morţi şi 5.500 de persoane rănite.

– În 7 august s-au născut: geograful german Carl Ritter, unul dintre fondatorii geografiei moderne (1779); pictorul şi graficianul expresionist german Emil Nolde (1867); dansatoarea olandeză Mata Hari, spioană a Germaniei în Primul Război Mondial (1876); fizicianul francez Léon Nicolas Brillouin (1889); antropologul englez Seymour Louis Bazett Leakey (1903); actorul român Nicolae Brancomir (1904); diplomatul afro-american Ralph Bunche, fost secretar general adjunct al ONU, laureat Nobel (1904);
arhitectul american Philip Johnson (1906); dirijorul, pianistul și aranjorul român Theodor „Teddy” Cosma (1910); basul finlandez Kim Borg (1919); prozatorul român Aurel Mihale (1922); scriitorul japonez Ryōtarō Shiba (1923); actorul român Boris Ciornei (1923); poeta şi prozatoarea română Emilia Căldăraru, autoare de literatură pentru copii (1931); politologul american Elinor Ostrom, prima femeie care a primit Premiul Nobel pentru Economie (1933); artistul plastic român Vasile Socoliuc (1937); muzicianul american de blues Magic Slim (1937); regizorul de cinema, producătorul, scenaristul şi actorul francez Alain Corneau (1943); fizicianul american John Cromwell Mather, laureat Nobel (1946); economistul român Radu Graţian Ghețea (1949); cântăreţul britanic Bruce Dickinson, solist vocal al formației rock „Iron Maiden” (1958); actorul american de film David Duchovny, protagonist al serialului „X – Files” (1960); rugbistul român Octavian Morariu, fost preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, actual preşedinte al Federaţiei Europene de Rugby (1961); informaticianul și omul de afaceri american Jimmy Wales, cofondator al enciclopediei libere Wikipedia (1966); cântăreața americană de pop rock şi rhythm and blues Dana Dawson (1974); actrița americană de film Charlize Theron, originară din Africa de Sud, câștigătoare a Premiului Oscar (1975) publicistul, poetul și traducătorul român Claudiu Komartin (1983).

– La 7 august au murit: pictorul flamand Hieronymus Bosch (1516); biologul german Andreas Sigismund Marggraf (1782); inventatorul francez Joseph Marie Charles, supranumit Jacquard – „părintele” primului război de ţesut semi-automat (1834); chimistul și mineralogul suedez Jöns Jakob Berzelius, inventator al notației chimice moderne şi descoperitor al unor elemente chimice (1848); poetul, prozatorul şi publicistul român Nicolae T. Orăşanu (1890); ţăranul autodidact român Gheorghe Cârțan (cunoscut şi ca „badea” Cârţan), luptător pentru eliberarea românilor din Transilvania (1911); violoncelistul, pedagogul şi compozitorul de origine cehă David Popper (1913); poetul simbolist rus Aleksandr Blok (1921); actorul și regizorul rus de teatru Konstantin Stanislavski (1938); scriitorul și filosoful indian Rabindranath Tagore, laureat Nobel (1941); medicul francez Émile Charles Achard, specialist în bolile datorate schimburilor nutritive viciate (1944); comicul american Oliver Hardy, care, împreună cu Stan Laurel, a format celebrul cuplu „Stan şi Bran” în lumea cinematografiei (1957); criptologul american Herbert Osborne Yardley, care a decriptat codurile inamice în Primul Război Mondial (1958); inginerul român Tudor A. Tănăsescu, dezvoltator al radiodifuziunii române (1961); compozitorul și dirijorul român Nicolae Brânzeu (1983); prozatorul, traducătorul şi publicistul român Vasile Spoială (1993); scriitoarea britanică Brigid Brophy (1995); scriitorul, ziaristul şi pictorul naiv român Petru Vintilă (2002); americanul Paul [Red] Adair, celebru specialist în stingerea incendiilor la instalaţiile petroliere (2004); cântăreața română de muzică folk Tatiana Stepa (2009); actorul francez de film Bruno Cremer (2010); agenta secretă australiană Nancy Wake, supranumită de Gestapo „Şoarecele alb”, datorită abilităţii sale de a scăpa de nazişti (2011); jurnalista italiană de modă Anna Piaggi (2012); etnologul, esteticianul şi istoricul literar român Petru Ursache (2013); actorul român de teatru și film Aurel Cioranu (2014); muzicologul român Nicolae Costin (2016); antrenorul român de atletism Nicolae Mărăşescu (2016) și taragotistul și interpretul român de muzică populară Dumitru Fărcaș (2018).

Septimiu Cioloboc

The post Oameni & Fapte – 7 august appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Oameni & Fapte – 7 august

Credit autor: Corina Muntean.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button