Sport

Mihai Leu, gest de mare campion față de copii pe care i-a accidentat

Cunoscutul pilot Mihai Leu a accidentat doi minori aflați printre spectatorii Super Rally Târgu Mureș, competiție contând pentru etapa a doua din Campionatul Național de Super Rally, care a avut loc sâmbătă, 2 iulie, în zona centrală din ”Orașul Trandafirilor.”

Accidentul a avut loc în manșa a doua, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare cu Borsos Tamas, unde Mihai Leu a ieșit, aparent inexplicabil, în decor, lovind cu prototipul Radical SR8 parapetul de siguranță. În urma impactului, doi minori aflați în zona spectatorilor au fost răniți și au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit paginii web a Federației Române de Automobilism Sportiv, după cursă Mihai Leu ”i-a invitat pe aceștia la masă și chiar le-a oferit acestora trofeele pe care el le-a câștigat la etapa de la Târgu Mureș.” “Îmi pare nespus de rău pentru tot ce s-a întâmplat, dar mă bucur că cei doi micuți sunt bine. Chiar am vorbit cu părinții și vor veni la următoarea etapă de la Deva”, a spus Mihai Leu, citat de site-ul Federației Române de Automobilism Sportiv.

Alex TOTH

Citește și:

VIDEO: Filmul complet al accidentului lui Mihai Leu la Super Rally Târgu Mureș. Explicațiile pilotului

Post-ul Mihai Leu, gest de mare campion față de copii pe care i-a accidentat apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Mihai Leu, gest de mare campion față de copii pe care i-a accidentat

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button