
Piața imobiliară din Reghin a înregistrat unul dintre cele mai scumpe anunțuri din oraș: o proprietate scoasă la vânzare pentru 1.065.000 de euro, adică aproximativ 5,4 milioane de lei. Anunțul a fost actualizat la începutul lunii iulie și vizează o poziție considerată premium în centrul orașului.
Proprietatea se află pe strada Mihai Viteazul, într-o zonă cu trafic auto intens și vizibilitate mare, fiind amplasată pe colț de stradă. Suprafața utilă totală este de 637 de metri pătrați, pe un teren de 987 de metri pătrați, iar prețul raportat la metru pătrat ajunge la aproape 1.672 de euro.
Ceea ce face oferta neobișnuită este faptul că nu este vorba despre o singură casă, ci despre două imobile distincte, ridicate la aproape un secol distanță unul de celălalt. Primul este o construcție din 1908, renovată, dispusă pe demisol, parter și pod, cu o arhitectură descrisă drept solidă. Aceasta cuprinde două holuri spațioase, nouă birouri, două săli de arhivă și o cameră tehnică, iar la demisol are nouă încăperi interconectate în sistem circular, potrivite pentru depozitare sau compartimentare.
Al doilea imobil este mult mai nou, o construcție din 1994 renovată recent, cu un design modern, pe regim de înălțime parter plus un etaj și acoperiș tip terasă.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: O clădire din 1908 și un preț de lux într-o proprietate vedetă din Reghin
Credit autor: Maria Manu.
