Învățământ

Activități cu tematică antidrog la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” în cadrul campaniei „10 pentru siguranță

Marți, 10 septembrie, specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Mureş în parteneriat cu Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș au desfășurat două activități de prevenire a consumului de droguri adresate elevilor din cadrul Colegiului Național „Alexandru Papiu Ilarian” Târgu Mureș în cadrul campaniei „10 PENTRU SIGURANȚĂ”

Activitățile au urmărit creşterea gradului de informare al elevilor cu privire la următoarele aspecte:

– efectele consumului de droguri asupra sănătăţii, precum şi problemele sociale pe care le creează;

– motivele debutului în consumul de droguri;

– legislaţia privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi infracţiunile conexe acestora.

De asemenea, elevii au putut experimenta „ochelarii de droguri” ce simulează o gamă largă de efecte care pot fi declanșate de consumul de droguri (dezorientare, modificarea percepției, deficiențe de vedere, schimbarea culorilor, grad ridicat de incertitudine, senzația de pierdere a controlului) precum şi „ochelarii de alcool” ce simulează o intoxicație puternică cu alcool, în sânge (obiectele par mai îndepărtate decât sunt în realitate, viziune dublă, vitezele sunt evaluate greşit, vederea este semnificativ mai slabă, timpul de răspuns este mai lung, senzaţia continuă de confuzie / dezorientare şi tulburări de echilibru).

În perioada 10.09.2019 – 20.09.2019 specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Mureș în parteneriat cu reprezentanții structurilor de prevenire din cadrul instituțiilor Ministerului Afacerilor Interne vor continua să desfășoare o serie de activităţi specifice, de informare cu privire la problematica  consumului de droguri, traficului de persoane, siguranței personale și a bunurilor proprii, siguranței pe internet, bullying-ului/cyberbullying-ului, delincvenței juvenile.

Post-ul Activități cu tematică antidrog la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” în cadrul campaniei „10 pentru siguranță apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Activități cu tematică antidrog la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” în cadrul campaniei „10 pentru siguranță

Credit autor: Elena.Polearus.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button