Învățământ

Competiția publică Papiu Ilarian Data Protection Moot la UMFST

Competiția Papiu Ilarian Data Protection Moot se va desfășura în 14 iunie la Facultatea de Economie și Drept și este organizată sub egida Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu-Mureș în parteneriat cu Asociația SORROCAP și alte asociații profesionale și universități din România.

„Această competiție presupune o analiză, evaluare și dezbatere a reacțiilor post-factum unui incident de securitate care afectează drepturile și libertățile fundamentale ale omului, în special dreptul la protecția datelor cu caracter personal. Cauza ce evidențiază incidentul de securitate este una ipotetică, iar participanții la competiție urmează să prezinte în 14 iunie în cadrul unui eveniment public, activitățile pe care le întreprind sau le propun să fie întreprinse pentru a trata riscurile la adresa datelor cu caracter personal și a genera conformare cu Regulamentul General privind Protecția Datelor”, au transmis organizatorii evenimentului.

Având în vedere că o asemenea perspectivă de abordare creează și constată existența unor deprinderi caracteristice Responsabilului cu Protecția Datelor, membrii echipei câștigătoare vor primi o diplomă care consemnează calitatea de Cel mai bun Responsabil cu Protecția Datelor.

Competiția este una complexă și se adresează absolut tuturor categoriilor de persoane, de la liceeni la studenți și practicieni în domeniu, având un scop formativ și informativ în privința reglementărilor Regulamentului Uniunii Europene de Protecție a Datelor cu Caracter Personal. Juriul care desemnează echipa câștigătoare este alcătuit din profesioniști în domeniu, cercetători, profesori și practicieni.

Post-ul Competiția publică Papiu Ilarian Data Protection Moot la UMFST apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Competiția publică Papiu Ilarian Data Protection Moot la UMFST

Credit autor: Elena.Polearus.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button