Justiție

Bărbatul care a ucis patru persoane la Spitalul Săpoca, reinternat pentru stabilirea discernământului

Magistraţii de la Tribunalul Buzău au decis, aseară, internarea nevoluntară a bărbatului în vârstă de 38 de ani care a ucis patru oameni şi a rănit alţi nouă la Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri Speciale Săpoca.

Atacatorul a fost adus, sub escortă, în sala de judecată de la Tribunalul Buzău. Surse judiciare au precizat că procurorii au solicitat ca agresorul să fie supus unei expertize psihiatrice, pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul săvârşirii faptei.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunal Buzău au deschis ieri dosar pentru omor calificat în acest caz.

Patru persoane au fost omorâte în noaptea de sâmbătă spre duminică la Spitalul din Săpoca, cu un stativ de perfuzii, de către un pacient de 38 de ani intrat în sevraj etilic.

The post Bărbatul care a ucis patru persoane la Spitalul Săpoca, reinternat pentru stabilirea discernământului appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Bărbatul care a ucis patru persoane la Spitalul Săpoca, reinternat pentru stabilirea discernământului

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button