Fostul ministru de Interne Cristian David a fost achitat definitiv, marţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, într-un dosar în care era acuzat de DNA de o mită de 500.000 euro.
În decembrie 2017, Cristian David a fost condamnat în primă instanţă la 5 ani închisoare, însă un complet de cinci judecători de la ÎCCJ i-a admis apelul şi a dispus achitarea lui.
De asemenea, Valeriu Roger Niţescu, fostul şef de cabinet al lui David, a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă.
O soluţie de achitare au primit şi Gheorghe Doloiu şi Marian Cristinel Bîgiu, fost prefect al judeţului Buzău, cei care primiseră achitare şi la instanţa de fond.
Pe latură civilă, instanţa a înlăturat decizia de confiscare a sumei de 500.000 euro de la Cristian David, fiind ridicat sechestrul pus pe averea lui.
The post Fostul ministru Cristian David, achitat definitiv pentru trafic de influenţă appeared first on Radio Romania Targu Mures.
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Fostul ministru Cristian David, achitat definitiv pentru trafic de influenţă
Credit autor: Corina Muntean.
