Justiție

Instanţa supremă a amânat din oficiu, pentru 7 octombrie, unul dintre dosarele lui Sebastian Ghiţă

Instanţa a invocate hotărârea din iulie a Curţii Constituţionale privind completurile de trei judecători care au dat decizii în dosarele de corupţie.
Magistraţii nu au audiat nici măcar martorul prezent, adus de jandarmi, şi au precizat că aşteaptă motivarea deciziei Curţii Constituţionale.
Fostul deputat, Sebastian Ghiţă şi fostul primar al Municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu, au fost achitaţi în prima instanţă în acest dosar.
În iulie, Curtea Constituţională a admis sesizarea deputatului PSD Florin Iordache privind conflictul dintre Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema constituirii completurilor specializate în cazurile de corupţie.
Magistraţii constituţionali au decis că vor fi rejudecate dosarele de la Înalta Curte, soluţionate în prima instanţă înainte de luna ianuarie a acestui an, în măsura în care nu au devenit definitive.

The post Instanţa supremă a amânat din oficiu, pentru 7 octombrie, unul dintre dosarele lui Sebastian Ghiţă appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Instanţa supremă a amânat din oficiu, pentru 7 octombrie, unul dintre dosarele lui Sebastian Ghiţă

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button