Politică

Fierbe PNL sau se reface USL Mureș? Asta-i întrebarea

În urmă cu câteva minute pe adresa redacției am primit o fotografie realizată, se pare, zilele trecute, mai precis, în ziua în care Agenda de Mureș anunța că în interiorul PNL ar fi fost înregistrate trei candidaturi pentru competiția internă în urma căreia se va desemna candidatul PNL la fotoliul de primar al municipiului Tîrgu-Mureș. Fotografia este însoțită exact de întrebarea din titlu: se reface USL în Mureș? Asta în condițiile în care în fotografie sunt surprinși, la masă, în plan îndepărtat, omul de afaceri Cosmin Pop, unul din cei trei pretendenți la susținerea PNL pentru a intra în competiția de anul viitor, iar în plan apropiat, cu spatele, cei care îl cunosc l-au recunoscut deja pe fostul candidat al USL la Primăria Târgu-Mureș, în alegerile din 2012, Cornel Brișcaru.

Nu știm dacă întrebarea cu refacerea USL este una  pertinentă, dar este clar că întâlnirea dintre Cornel Brișcaru și Cosmin Pop are conotații politice, asta deoarece nu este exclus ca omul de afaceri să fi cerut consiliere din partea fostului candidat susținut în 2012 și de PNL și care cunoaște încă suficient de bine mecanismele interne ale organizației liberale din Mureș.

Reamintim că în competiția internă din PNL Mureș s-au înscris Theodora Benedek, Ervin Molnar și Cosmin Pop, primii doi cu intenții de candidatură depuse la nivelul PNL Mureș, iar cel de-al treilea, cu adeziune și intenție de candidatură depuse direct la organizația centrală a PNL. În urma acestui demers, cel mai probabil în luna decembrie, PNL Mureș va comanda o sondare a opiniei publice pentru a stabili care este candidatul cu cele mai mari șanse. În luarea deciziei va conta și proiectul cu care vine fiecare candidat, însă decizia finală va aparține Biroului Politic central al PNL.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Fierbe PNL sau se reface USL Mureș? Asta-i întrebarea

Credit autor: Agenda de Mureș.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button