Vasile Gliga a fost reales în funcția de președinte al PSD Mureș

vasile-gliga-a-fost-reales-in-functia-de-presedinte-al-psd-mures

Social democrații mureșeni și-au ales astăzi noua conducere, după expirarea mandatului de 4 ani a reprezentanților lor.

Conferința județeană s-a desfășurat la Teatrul Național, în prezența a peste 400 de persoane.

A fost ales președintele și 17 vicepreședinți, secretarul general și mandatarul financiar.

Vasile Gliga a fost reconfirmat în funcția de președinte al PSD Mureș:

Vreau să vă mulțumesc pentru încrederea acordată și v-aș pune totuși condiții, de la început. Cu mai multe ocazii v-am trimis mesaj personal, nu doar celor din delegație ci tuturor membrilor de partid, ca fiecare membru de partid să aibă numărul meu de telefon. Am răspuns întotdeauna, chiar dacă era număr necunoscut, și vreau să rămân același pentru toți membrii de partid și pentru toți cetățenii, să mă puteți contacta oricând, cu orice problemă. Mi-am dorit o echipă puternică și am propus numărul maxim de vicepreședinți, pentru ca fiecare să contribuim la dezvoltarea județului și, în ceea ce ne privește pe noi, să arătăm că PSD este principala forță românească din județ.

Lucrările conferinței s-au derulat în prezența președintelui PSD, premierul României, Viorica Dăncilă, a secretarului general al PSD, Mihai Fifor, și a președintelui executiv al partidului, ministrul de finanțe Eugen Teodorovici.

Viorica Dăncilă:

A fost aleasă noua conducere, cred în această organizație, cred în unitatea acestei organizații și cred că această organizație va avea rezultate foarte bune, rezultate comparabile cu cele de la alegerile locale unde, într-adevăr, au fost rezultate foarte bune pentru PSD.

După închiderea conferinței mureșene, oficialii de la București au plecat la Sibiu unde au loc alegeri pentru structurile de conducere ale organizației județene.

Raluca Creţ

The post Vasile Gliga a fost reales în funcția de președinte al PSD Mureș appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Vasile Gliga a fost reales în funcția de președinte al PSD Mureș

Credit autor: Corina Muntean.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.