Patru reguli de etichetă atunci când faci selfie

patru-reguli-de-eticheta-atunci-cand-faci-selfie

Selfie a devenit la fel de omniprezent ca și McDonald’s – nu poți să călătorești nicăieri fără să vezi pe cineva care-și face selfie sau care flutură un selfie stick. Selfie-ul poate fi distractiv și duce la unele dintre cele mai hazlii amintiri dintr-o excursie, atâta timp cât se respectă anumite reguli de bun simț.

Trei din patru persoane consideră în mare parte acceptabil din punct de vedere social să-ți faci selfie în timp ce vizitezi un obiectiv turistic sau la un concert. De cealaltă parte, între 60 și 81% consideră inacceptabil să-ți faci selfie în baie sau în timpul unei înmormântări, potrivit unui studiu dat publicității de Statista.com. În cazul selfie-ului în transportul public, la sală de gimnastică și în timpul mesei într-un restaurant, opiniile sunt împărțite.

Psihologul Lenke Iuhoș consideră că, dincolo de locurile unde este de bun simț sau nu să îți faci selfie, tinerii ar trebui să cunoască o serie de reguli de etichetă în ceea ce privește selfie-ul:

  1. Cere prima dată permisiunea. “Dacă dorești să faci selfie doar cu tine, nu ai cui să-i ceri aprobarea. Totuși, dacă îți dorești un selfie cu cineva, cere-i mai întâi permisiunea, deoarece persoana cealaltă se poate considera lezată de gestul tău, mai ales atunci când este luat pe nepregătite: poate nu este aranjată, poate nu are starea necesară etc. În același timp, dacă dorești să postezi acea fotografie, cere-i înainte aprobarea, iar dacă nu este de acord cu acest lucru, respectă-i decizia”, explică psihologul Lenke Iuhoș.
  2. Alege să faci selfie în locuri sigure. “Site-urile de știri sunt pline de articole cu tineri teribiliști care au făcut selfie în cele mai periculoase locuri și mulți dintre ei și-au găsit sfârșitul acolo. Din nefericire, a devenit la modă în rândul șoferilor să-și facă selfie sau să transmită live în timp ce se află la volan. Nu este nimic cool într-un gest periculos sau stupid”, afirmă psihologul.
  3. Nu exagera cu selfie-urile pe Facebook sau Instagram. “Dacă îți faci selfie atunci când te trezești, atunci când dejunezi, la sală de forță, la masă cu prietenii, în fapt în orice moment al zilei, e alegerea ta. Totodată, să nu crezi că oamenii chiar își doresc să fie la curent cu orice faci secundă de secundă, minut de minut, ba chiar se vor simți exasperați de aceste postări. Momentele speciale sunt speciale în primul rând pentru că sunt rare. Nu îți transforma viața într-un lung șir de banalități de tip soap opera. Alege să imortalizezi momentele din viață cu adevărat speciale și postați-le pe acelea. Dă-le șansa oamenilor să vadă mai mult decât un narcisist, dă-le șansa să vadă că împărtășești cu ei momentele deosebite”, declară psihologul Lenke Iuhoș.
  4. Oferă bunătate în locul superficialității. “Când vezi pe cineva mai puțin norocos decât tine, nu te opri brusc pentru a-ți face un selfie cu acea persoană pentru a le arăta prietenilor ce persoană generoasă ești. În schimbul unui banal selfie, poți face un gest frumos: oferă-i o pătură unei persoane fără adăpost ca să nu-i fie frig la noapte, ajută o persoană cu handicap care dorește să ia un produs de pe un raft superior sau ține ușa pentru o mamă tânără care se chinuie să țină și pachetele, dar și copiii de mână. Nu fă paradă cu gesturile frumoase, păstrează-le în suflet”, conchide psihologul Lenke Iuhoș.

(Redacţia)

Post-ul Patru reguli de etichetă atunci când faci selfie apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Patru reguli de etichetă atunci când faci selfie

Credit autor: redactia.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.