Sănătate

TÂRGU MUREȘ – Echipa doctorului Horațiu Suciu a efectuat cu succes al doilea transplant cardiac din acest an din România

TRANSPLANT. Echipa condusă de profesor doctor Horaţiu Suciu, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, a efectuat cu succes, după o operație care a durat patru ore și jumătate, al doilea transplant cardiac din acest an din România.

 

Pacientul este un sălăjean în vârstă de 24 de ani, care era “într-o stare avansată de insuficienţă cardiacă, într-o stare terminală practic, cu şanse puţine de supravieţuire în absenţa acestui transplant”, conform medicului Suciu.

 

Cordul a fost prelevat de la Spitalul Judeţean Baia Mare de la un donator în vârstă de 39 de ani – medicul Sorin Paşcan, şeful Secţiei ATI din cadrul IUBCvT Târgu Mureş, a subliniat munca “colegilor din Baia Mare, în special a doctorului Mureşan, care s-a ocupat de donator”. Deja reflex, nerezolvat: dr. Horațiu Suciu a subliniat principala problemă a transplantului în România: numărul extrem de redus de donatori.

 

Primul transplant de cord din acest an a avut loc în noaptea de 20 martie 2019 (pacientul, un bărbat în vârstă de 39 de ani din judeţul Mureş, fiind în curs de externare în aceste zile), iar anul trecut, în România au avut loc șase transplanturi de cord, toate realizate la IUBCvT Târgu Mureș – în 2019 se împlinesc 20 de ani de când în Târgu Mureş se efectuează transplant de cord.

 

Andrada VLAS


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: TÂRGU MUREȘ – Echipa doctorului Horațiu Suciu a efectuat cu succes al doilea transplant cardiac din acest an din România

Credit autor: admin.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button