Echipa PNLPoliticăSocialȘtiri

Ervin MOLNAR, deputat: „Partidul Național Liberal susține protejarea populației prin măsura plafonării prețurilor pentru consumatori”

În calitate de principal partid aflat la guvernare, PNL susține protejarea populației prin măsura plafonării prețurilor pentru consumatori, în această perioadă cu posibile tulburări pe piețele energetice internaționale. 

Plafonarea prețurilor pune la adăpost atât cetățenii, cât și companiile de posibile fluctuații majore de prețuri și s-a dovedit benefică până acum, ținând sub control atât facturile la energie, cât și inflația – potrivit analizelor BNR, dacă nu exista măsura plafonării, reglementată prin OUG 27/2022, inflația ar fi fost la 20%. 

Este datoria firească a oricărui guvern responsabil, de a proteja consumatorii interni!

Până la sfârșitul acestei luni, ANRE și Ministerul Energiei vor avea consultări cu toți actorii din piața de energie (producători, transportatori, distribuitori, furnizori), pentru a găsi, împreună, soluții care să protejeze populația și economia de creșterile prețurilor la energie, răspunzând și cerințelor bugetare actuale. 

Toate instituțiile din cadrul Comitetului interministerial desemnat în acest scop – incluzând Ministerul Energiei, Ministerul Finanțelor, Consiliul Concurenței și ANPC – lucrează integrat, pentru ca soluțiile propuse de Comitet să fie complete, să aibă toate avizele necesare și bineînțeles acoperire bugetară.

Subliniez că măsura plafonării prețurilor la electricitate și gaz (OUG 27/2022) a fost singura soluție pe care România a putut-o lua în conformitate cu reglementările europene care obligă statele membre să aibă piețe liberalizate pentru energie și că nu ne mai putem întoarce la o piață reglementată, pentru că am risca declanșarea procedurii de infringement.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button