Social

Luduș: 151 de apartamente vor fi reabilitate termic din fonduri nerambursabile Regio

Șase blocuri din orașul Luduș vor intra în proces de reabilitare termică, cu fonduri nerambursabile alocate prin proiectul „Creșterea eficienței energetice în clădiri rezidențiale din orașul Luduș”. Contractul de finantare nerambursabilă a fost semnat azi, 10.06.2019, la sediul ADR Centru din Alba Iulia, de primarul orașului Luduș Moldovan Ioan Cristian și directorul general al ADR Centru, Simion Cretu.

Termenul de finalizare a proiectului estimat de Primăria Luduș este de 31.01.2021. Proiectul are o valoare totală de 5.433.423,42 lei, din care din care valoarea finanțării nerambursabile este de 3.108.205,60  lei (60,00% din valoarea eligibilă a proiectului), respectiv aproximativ 679.478,31 Euro. Cele șase blocuri care vor fi reabilitate, sunt construite în perioada 1974-1986 și sunt amplasate pe Str. Lăcrămioarei nr.2, Str. Bradului nr.8, Str. Independenței nr.8, pe Str. Garofiței nr. 3, Str. Garofiței nr.8 și B-dul 1 Decembrie 1918. Aceste imobile înregistrează cele mai mari pierderi de energie deoarece fie nu dispun de sisteme de izolație fie aceste sisteme de izolație sunt necorespunzătoare. „Nevoia de implementare a acestui proiect, cu impact la nivelul creșterii eficienței energetice asupra blocurilor de locuințe, pornește de la premisa că cele mai multe dintre acestea au fost construite cu prefabricate din beton, o tehnologie veche, cu eficiență energetică redusă, la care se adaugă și aspectul degradat și deteriorat al fațadelor cu impact estetic negativ asupra comunității. Pierderile de energie cauzate de lipsa unor reglementări se traduc pentru ludușeni în costuri ridicate pentru asigurarea unui confort minim. Reabilitarea fațadelor acestor blocuri limitează  pierderile lor, vor susține un mediu cu emisii mai scăzute de CO2 și alături de celelalte proiecte pe care le derulăm , inclusiv cel de modernizare a parcului, vor contribui la imaginea unui oraș mai atrăgător, atât ca aspect, cât și ca potențial”, a declarat Ioan Cristian Moldovan, primarul orașului Luduș. Din bugetul proiectului, la blocurile cu acoperiș șarpantă se vor realiza lucrări de schimbare a învelitorii din țiglă, a streșinii, a sistemului de colectare a apei pluviale (jgheaburi și burlane) și de refacere trotuare de protecție, unde e cazul. De asemenea, se vor mai executa lucrări de termoizolare a clădirilor la exterior, se va termoizola soclul și acoperișul clădirilor. Se vor închide toate balcoanele, se va înlocui tâmplăria exterioară, se vor reface spaleții interiori afectați de schimbarea tâmplăriei, se vor zugrăvi pereții și tavanele din spațiile comune: holuri și case de scară.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Luduș: 151 de apartamente vor fi reabilitate termic din fonduri nerambursabile Regio

Credit autor: Agenda de Mureș.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button