Social

Mii de mureșeni fără acte de identitate valabile. Ce amenzi riscă dacă vor fi legitimați de polițiști

La nivelul judeţului Mureş sunt în evidenţe 17.483 persoane care nu deţin acte de identitate sau care au acte de identitate expirate, se arată într-un comunicat de presă dat astăzi publicității de Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Mureș. Reprezentanții instituției fac un apel la cetățeni să nu treacă cu vederea peste acest aspect, deoarece riscă să fie sancționați contravențional. „Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Mureş invită cetăţenii cu domiciliul pe raza judeţului Mureş să intre în legalitate cu acte de identitate, în vederea evitării unor situaţii neplăcute în care pot deveni contravenienţi pe linie de evidenţă a persoanelor, precum şi a situaţiei în care nu vor putea să îşi exercite dreptul de vot la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie”, se arată în comunicatul citat unde se subliniază de asemenea „Conform prevederilor art. 12  din  Ordonanţa de Urgenţă nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, cu modificările şi completările ulterioare: Începând cu vârsta de 14 ani, cetăţenilor români li se eliberează acte de identitate. În termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani, cetăţenii români sunt obligaţi să solicite eliberarea actului de identitate. În conformitate cu prevederile art.19 din O.U.G. nr. 97/2005, actul de identitate se preschimbă la expirarea termenului de valabilitate”. Reprezentanții DJEP Mureș spun totodată că titularul sau reprezentantul legal al acestuia este obligat să solicite eliberarea unui nou act de identitate cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puţin de 15 zile. „Nerespectarea prevederilor legale de mai sus constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 40 şi 80 lei”, atrag atenția cei de la Evidența Populației care fac un apel la cetăţenii aflaţi în una din situaţiile prezentate mai sus și le cer să se prezinte de îndată la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor care deserveşte localitatea de domiciliu, în vederea obţinerii unui act de identitate valabil.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Mii de mureșeni fără acte de identitate valabile. Ce amenzi riscă dacă vor fi legitimați de polițiști

Credit autor: Agenda de Mureș.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button