Social

Peste 2.000 de mureşeni şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM

În primele cinci luni ale anului 2019, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Mureș au fost încadrate în muncă 2.149  persoane, dintre care 1.125 de femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 1.041 au peste 45 de ani, 381 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 286 au între 25 și 35 de ani, iar 441 sunt tineri sub 25 de ani – 369 tineri NEET.

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1064 provin din mediul urban, iar 1085 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale (653), urmate de cele cu studii profesionale (507), studii gimnaziale (452). Numărul celor cu studii primare  este de (261), al celor cu studii universitare este de (220),iar cei cu școli postliceale sunt în număr de (56).

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Mureş, 1.986 de persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în primele cinci luni ale anului 2019, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 7.492 de persoane.

Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Mureş, puteți accesa www.anofm.ro.

(Comunicat de presă, AJOFM Mureş)

 

Post-ul Peste 2.000 de mureşeni şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Peste 2.000 de mureşeni şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button