Social

Recomandări preventive privind furturile din locuință

Inspectoratul de Poliție Județean Mureș recomandă cetățenilor să urmeze o serie de sfaturi preventive pentru a diminua posibilitatea unor furturi din locuințe.

În cazul în care la uşa dumneavoastră se prezintă persoane drept angajate ale companiilor de energie, telefonie, gaze solicitaţi actele de identitate ale acestora şi eventual notaţi-vă datele din cartea de identitate, legitimaţia se serviciu şi ordinul de serviciu. Nu puţine au fost cazurile când, profitând de naivitatea unor persoane, hoţii pretextând că efectuează operaţiuni de verificare/revizie a instalaţiei de utilizare a gazelor naturale, curent sau telefonie au acţionat într-un moment de neatenţie al locatarului (De exemplu, în timp ce una dintre persoane discuta cu victima, cealaltă „avea nevoie” de un pahar cu apă sau la toaletă şi profita pentru a sustrage diverse bunuri).

Atenţie la persoanele care pretind că au fost trimise de către autorităţile locale, efectuează presupuse servicii de dezinsecţie/deratizare şi vă solicită să le achitaţi diferite sume de bani pentru serviciile prestate. Astfel de servicii sunt întreprinse în mod organizat prin intermediul asociaţiilor de proprietari, locatarii fiind înştiinţaţi în prealabil de preşedinţii de asociaţii, iar contravaloarea acestor servicii se realizează prin intermediul asociaţiilor de proprietari, din fondurile constituite prin achitarea periodică a taxelor către acestea.

Evitaţi persoanele care vând sau cumpără diverse bunuri. Dumneavoastră aţi putea achiziţiona la un „preţ convenabil” un bun care a fost furat de la altcineva. Vi se recomandă totodată să vă notaţi seriile aparatelor electronice şi electrocasnice pe care le deţineţi. Acestea ar putea fi mult mai uşor identificate de poliţişti în cazul în care sunt recuperate.

Încuiaţi uşa chiar dacă sunteţi acasă. Se întâmplă să dormiţi, să fiţi în baie sau în curte, iar în acest timp, în doar câteva secunde, cineva să vă ia din locuinţă, în special, geanta, portmoneul, telefonul, banii… (obiecte pe care, frecvent, le ţinem la vedere). (De exemplu, hoțul bate uşor sau strigă un presupus cunoscut, dacă nu răspunde nimeni încearcă uşa, deschide încet şi…dacă e momentul potrivit, în câteva secunde acţionează! Dacă o surprinde cineva în casă, spune fără reţineri spune că se interesează dacă locuieşte persoana „x” acolo, ori că i s-a părut că i s-a răspuns la bătaia în uşă şi de aceea a intrat.) Nu e o problemă dacă dă greş, mai sunt atâtea uşi de încercat.

Folosiţi eficient interfonul. Dacă nu sunteţi atenţi, s-ar putea să deschideţi unui hoţ. Nu vă lăsaţi convinşi de diverse motive sau calităţi pe care persoana respectivă spune că le are: de la poştă, de la citit contoare, reclame etc. Persoanele care au cu adevărat treabă în bloc, au cartelă de acces. Ceilalţi nu au de ce să intre. Şi nu ezitaţi să întrebaţi la cine se duc persoanele care intră deodată cu dumneavoastră în bloc, profitând de faptul că s-a deschis uşa, ori cel puţin fiţi atenţi unde se duc.

Nu lăsaţi ferestrele deschise (nici rabatate) la apartamentele de la parter sau la case, chiar dacă sunteţi acasă, dar nu aveţi posibilitatea supravegherii lor.

Nu faceţi publică plecarea dumneavoastră şi rugaţi vecinii să vă supravegheze locuinţa pe timpul cât lipsiţi de acasă. Procedaţi la fel şi dumneavoastră când aceştia sunt plecaţi.

Asiguraţi un iluminat corespunzător atât în curtea casei, cât şi în preajma anexelor.

Nu permiteţi copiilor să deschidă uşa persoanelor necunoscute, chiar dacă spun că sunt trimise de dumneavoastră sau de rude; consecinţele pot fi grave.

Nu păstraţi în casă sume importante de bani şi nu faceţi publice valorile pe care le deţineţi.

În cazul în care aţi pierdut o cheie, înlocuiţi imediat încuietoarea sau lacătul; acest lucru este recomandat şi în cazurile de schimb de locuinţă.

Dacă sesizaţi o spargere, anunţaţi de îndată Poliţia.

Furnizaţi Poliţiei toate datele pe care le deţineţi în legătură cu o eventuală spargere.

Post-ul Recomandări preventive privind furturile din locuință apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Recomandări preventive privind furturile din locuință

Credit autor: Andrei Vornicu.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button