Sport

Baschetbalistele ratează startul în „triplă”

BC Sirius-CS Mureșul Târgu Mureș a pierdut prima întâlnire din cadrul celor trei deplasări pe care le susține în aceste zile cadrul fazei a doua a Ligii Naționale de Baschet Feminin. Echipa antrenorului Ionel Brustur a ratat o desprindere definitivă pentru locul secund în a doua grupă valorică, fiind învinsă la Constanța de către formația locală Știința Phoenix cu 67-57. Soarta învingătoarei a fost decisă practic în primul sfert al întâlnirii, câștigat de către gazde cu 20-9. Mureșencele au câștigat apoi al doilea act, dar la limită, cu 18-17 și le-au încheiat pe ambele din repriza secundă la egalitate, la 18 și 12. Jocul a fost unul deosebit din punctul de vedere al reușitelor de 3 puncte, unde constănțencele au obținut un procentaj bun, cu 6 reușite din 12 tentative. La acest capitol mureșencele și-au depășit adversara cu 3 reușite în plus, dar dintr-un total de 31 aruncări. Acesta a și fost capitolul care a decis soarta învingătoarei, deoarece mai multe încercări de la distanță au micșorat considerabil numărul tentativelor de a înscrie de sub panou.

Marcatoarele echipei mureșene au fost: Andreea Feiseș 14 puncte (3×3), Cristina Badi 12 (2), Mészáros Kata 10 (1), Brittney Dunbar 9, Gál Emese 9 (2), Diana Ignat 3 (1). A mai jucat Alexandra Bobar.

De la gazde cele mai multe puncte le-au înscris Lauren Brozoski, cu 19 (1×3), Donasja Scott 14 (1), Andreea Beldian și Denisa Vali câte 12 (2×3).

Seria continuă

În urma acestui rezultat Sirius ocupă locul 4 în Grupa valorică B, cu 20 puncte, dar cu jocuri mai puține față de primele două clasate. Ele urmau să susțină la nici 24 de ore al doilea joc în deplasare, la Agronomia București (duminică după masă), urmând ca miercuri, 26 februarie, să evolueze la CSM Alexandria, lider de conjunctură, dar cu patru partide mai mult disputate și cu 3 înfrângeri mai multe decât echipa mureșeană. O victorie într-unul din aceste jocuri ar garanta locul secund înaintea ultimelor două jocuri ale fazei secunde, ambele pe teren propriu, cu Rapid București și KSE Târgu Secuiesc, programate în 29 februarie și 4 martie.

Post-ul Baschetbalistele ratează startul în „triplă” apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Baschetbalistele ratează startul în „triplă”

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button