Sport

Campioana ia și Supercupa

Campioana României la minifotbal și finalista din acest an a Champions League, Nova Vita Târgu-Mureș a câștigat și prima ediție a Supercupei Minifotbal Transilvania, intitulată „Mircea Răchită”, numele unuia dintre promotorii minifotbalului mureșean, fondator totodată al săptămânalului Sportul Mureșean, care ne-a părsit în urmă cu trei ani.

În această primă ediție, găzduit de  Baza Sportivă Academica Transilvania (fostă FC Junior) din Sâncraiu de Mureș, campioana României s-a impus cu 5-0 în fața formației Inter.

Evenimentul a fost organizat de fondatorii Clubului Academica Târgu-Mureș, foștii prim-divizionari Romulus Miclea și Rareș Vârtic, alături de actualul președinte al ICECS Târgu-Mureș, Valics Lehel.

Partida a fost la discreția deținătoarei titlului național. Vicecampioana Europei și-a creat multe alte oportunități de a marca, dar pe prim plan a fost spectacolul. De remarcat, efectivul echipei Nova Vita cuprinde mulți fotbaliști trecuți pe la FC Municipal, respectiv ASA Târgu-Mureș, dar și pe alte grupări din primele trei eșaloane fotbalistice, doi dintre aceștia fiind amintiți deja mai sus.

În deschiderea Supercupei, fosta formație a lui Mircea Răchită, Rapid (la care activează și în prezent fratele său, Nelu), a întrecut cu scorul de 2-1 selecționata Presei Mureșene.

La final, toate cele patru combatante au fost premiate de organizatori cu diplome, medalii și cupe, acestea fiind decernate de una dintre fiicele regretatului Mircea Răchită, Antonia, și de antrenorul naționalei de minifotbal a României, Virgil Bejenaru.

Post-ul Campioana ia și Supercupa apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Campioana ia și Supercupa

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button