Sport

Cinci români continuă la Wimbledon

Simona Halep o va întâlni vineri, 5 iulie, pe Viktoria Azarenka din Belarus în turul al treilea al turneului feminin de tenis de la Wimbledon.

Meciul este programat de la ora 17:00, iar învingătoarea se va califica în optimile de finală. Simona, considerată a șaptea favorită la cucerirea trofeului, este singura româncă rămasă pe tablul de simplu la cel de-al treilea turneu de Mare Șlem al anului. Joi, 4 iulie, în faza a doua a competiției, Monica Niculescu a pierdut cu 5-7, 0-6 în fața belgiencei Elise Mertens, cap de serie numărul 21.

În primul tur al probei de dublu feminin, tot joi, 4 iulie, Irina-Camelia Begu și Monica Niculescu (FOTO), favorite numărul 15, au întrecut cu 3-6, 6-4, 6-2 perechea Daria Kasatkina (Rusia) – Anett Kontaveit (Estonia). Româncele se vor bate sâmbătă, 6 iulie, în turul secund, cu dublul Han Xinyun (China) – Oksana Kalashnikova (Georgia). Tot în faza a doua la dublu feminin, românca Sorana Cîrstea și Galina Voskoboeva din Kazakhstan vor da piept sâmbătă, 6 iulie, cu Alizé Cornet din Franța și Petra Martić din Croația. În schimb, Mihaela Buzărnescu și Raluca Olaru au cedat cu 3-6, 6-7 (4-7) în favoarea perechii Rebecca Peterson (Suedia) –Tamara Zidanšek (Slovenia), iar Andreea Mitu și franțuzoaica Pauline Parmentier au fost învinse cu 6-4, 6-2 de americancele Danielle Collins și Bethanie Mattek-Sands.

Joi, 4 iulie, în faza inaugurală a probei de dublu masculin, Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer, capi de serie numărul 5, au eliminat cu 6-4, 6-3, 6-1 perechea italiană Marco Cecchinato – Andreas Seppi, însă Marius Copil și francezul Ugo Humbert au pierdut cu scorul de 6-4, 1-6, 4-6, 0-6 în fața dublului Pierre-Hugues Herbert (Franța) – Andy Murray (Marea Britanie). Vineri, 5 iulie, în turul secund, Tecău și Rojer vor primi, de la ora 13:00, replica francezilor Fabrice Martin și Hugo Nys.

Turneul de la Wimbledon are loc între 1-14 iulie, pe iarbă, și beneficiază de premii în valoare totală de aproape 50 de milioane de dolari.

Septimiu Cioloboc

The post Cinci români continuă la Wimbledon appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Cinci români continuă la Wimbledon

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button