Conservare pentru următorul baraj, sau resemnare?

conservare-pentru-urmatorul-baraj,-sau-resemnare?

Porniți cu ambiții mari la turneul final al barajului de promovare în Liga Națională, echipa masculină de handbal CSM Sighișoara nu a mai avut motivație în jocul pentru locurile 3-4, disputat cu CSM Alexandria. După ce au cedat cu 21-25 partida cu CSM Școlar Reșița, cea care aducea promovarea directă, sighișorenii au cedat și în fața teleormănenilor, scor 28-35 (14-21). Cele două jocuri din ultima zi a întrecerilor turneului disputat în sala Olimpia din Ploiești nu aveau dealtfel nicio justificare logică. Învingătoarele din prima zi, CSM Vaslui și CSM Reșița erau deja promovate, iar învinsele urmează să se reîntâlnească într-un nou turneu de baraj, la care vor participa și ocupantele locurilor 11 și 12 din primul eșalon, primele două urmând să evolueze în Liga Națională (Zimbrilor).

Aspect mai degrabă de joc amical

În aceste condiții, aspectul jocului a fost mai una ca a unui meci amical. Dacă partida cu reșițenii a fost deosebit de tensionată și echilibrată până la final, atitudinea echipei antrenorului Sorin Mureșan a fost evident una de resemnare. Formația mureșeană s-a menajat mai degrabă și a fost dominată clar. Echipa din Alexandria a reușit din start desprinderea și s-au distanțat în unele momente la chiar peste 10 goluri. În cazul în care sighișorenii mai speră într-o promovare la al doilea turneu, mai mult ca sigur al doilea joc va avea o cu totul altă desfășurare.

Dacă a fost resemnare sau conservare pentru următorul turneu, rămâne de văzut, dar sarcina se anunță una parcă mai dificilă decât în turneul în care după primele jocuri soarta promovatelor era clarificată.

În timp ce în competiția feminină echipele care vor participa la acest baraj de promovare/menținere sunt deja cunoscute, la masculin cele două locuri se vor decide în ultima etapă, care se dispută miercuri, 22 mai. După cum se prezintă situația acestea par a fi HC Buzău și CSM Făgăraș, iar retrogradate direct sunt CSU din Suceava și Universitatea Cluj. În calcule intră și Minaur Baia Mare și CSM Bacău, care se întâlnesc în meci direct, învinsa putând fi depășită de una din cele două, care evoluează pe terenurile retrogradatelor.

Post-ul Conservare pentru următorul baraj, sau resemnare? apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Conservare pentru următorul baraj, sau resemnare?

Credit autor: redactia.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.