Sport

Cupa Herczeg Andy la Luduș

Fosta jucătoare a echipei de fotbal feminin ASA Târgu Mureș, componentă a reprezentativei României, ludușeanca Herczeg Andrea organizează și în acest an turneul care îi poartă numele, „Herczeg Andy”. Acesta se va disputa sâmbătă, 14 decembrie, începând cu ora 10.00, în sala mare de sport din Luduș, cu participarea echipelor Vasas Femina Odorheiu Secuiesc, Heniu Prundu Bîrgăului, CSM și Ladies din Târgu Mureș, precum și, în premieră, o echipă din străinătate, St. Mihaly FC. Aceasta are în componență jucătoare atât de la lotul național al Ungariei, cât și de la reprezentativa Jamaicăi, aceasta din urmă participând și la Campionatul Mondial din Franța 2019.

Inițiativa mureșencei este susținută de către autoritățile locale, alături de familia internaționalei și este una dintre puținele care promovează fotbalul feminin la nivel național, una foarte apreciată până la nivelul Federației Române de Fotbal.

Herczeg evoluează în prezent la echipa care participă și la acest turneu. După ce a părăsit ASA și România, Andi a ajuns în campionatul Suediei, mai întâi la o echipă de ligă secundă, apoi în primul eșalon, la formația Kungsbacka DFF, după care s-a transferat în Ungaria.

Spectatorii prezenți în sală vor putea participa la un concurs cu diferite premii puse în joc. Câștigătorul va fi premiat chiar de jucătoarea care a participat la Campionatul Mondial, primind un premiu special.

Post-ul Cupa Herczeg Andy la Luduș apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Cupa Herczeg Andy la Luduș

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button