Sport

Deciziile unei federații „de pe altă lume”

Fotbalul feminin din România este mult prea puțin susținut, dar o decizie care va face multe valuri în viitorul apropiat a fost luată în ședința de miercuri Comitetul Exectutiv al Federației Română de Fotbal. Ca măsură pentru dezvoltarea fotbalului feminin prin intermediul cluburilor cu echipe participante în Liga I, începând cu sezonul 2020-2021, toate echipele care vor activa în campionatul Ligii 1 trebuie să îndeplinească cerința de a înregistra minimum 20 de jucătoare care să evolueze în Campionatul Național U15 feminin. Aceasta este o condiție obligatorie pentru primirea licenței de a evolua în Liga 1. Echipele au în schimb posibilitatea de a semna un protocol de colaborare cu un club de fotbal feminin din Liga 1, Liga 2 sau Liga 3, caz în care echipa va participa în competițiile de junioare cu numele clubului de Liga 1 masculin. Măsurile care se preconizează în următoarele două sezoane se vor schimba de la an la an, ajungând-se pentru ediția 2022-2023 să fie obligatorie înscrierea unei echipe de senioare, care va purta același nume cu cea masculină. Cu siguranță se vor ivi numeroase probleme, mai ales într-un campionat unde majoritatea echipelor abia supraviețuiesc din punct de vedere financiar.

CSM Târgu-Mureș este probabil unul dintre foarte puținele din România la care activează și o echipă feminină, care tocmai a reușit să câștige seria din Liga 3 și să promoveze în cea secundă, dar reacții și probleme de protocol vor apărea cu siguranță din partea majorității echipelor catalogate ca profesioniste.

Post-ul Deciziile unei federații „de pe altă lume” apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Deciziile unei federații „de pe altă lume”

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button